VIDEO Ianis Hagi, gol anulat cu VAR în Cupa Turciei

Florentin Dincă
Ianis Hagi, gol anulat cu VAR în Cupa Turciei
Foto: Profimedia 13.01.2026

Ianis Hagi a disputat primul meci oficial al anului pentru Alanyaspor, 2-2 cu Karagumruk, în etapa a doua din Cupa Turciei.

Internaționalul român a și marcat în acest duel, însă a avut ghinion, arbitru a decis anularea reușitei după un fault comis de omul cu pasa de gol.

Ghinion pentru Ianis Hagi în meciul AlanyasporKaragumruk 2-2, în Cupa Turciei

Ianis Hagi a bifat prima partidă oficială al anului în tricoul lui Alanyaspor. Decarul naționalei României a început ca titular disputa împotriva celor de la Karagumruk, în runda secundă din Cupa Turciei.

Băiatul Regelui” a reușit să marcheze pentru 2-1, cu un șut puternic fără preluare. Bucuria a fost una de scurtă durată, deoarece, după analiza VAR, centralul a decis să nu valideze golul, după un fault comis de omul cu assist-ul. VEZI GOLUL AICI. Dacă s-ar fi pus, ar fi fost primul gol al românului din 8 noiembrie încoace.

Hagi marcase un gol în acest an, dar acesta a fot contabilizat într-un amical cu Metaloglobus, scor 2-0, din cantonamentul din Antalya, când a înscris spectaculos din lovitură liberă.

FOTO: Profimedia 09.11.2025

Decarul naționalei, schimbat după o oră. Umit Akdag a jucat 90 de minute

Alanyaspor a deschis scorul în minutul 16, prin Hadergjonaj, cu un șut din apropiere, după ce portarul advers a respins greșit în față. Scorul la pauză a fost 1-1, după golul lui Fofana. Același jucător a marcat din nou pentru 2-1 pentru oaspeți, în minutul 59, din penalty, acordat de VAR în urma unui henț în careu. La doar două minute după gol, Ianis Hagi a fost schimbat cu Hwang. Alanyaspor a stabilit scorul final în minutul 74, prin același Hadergjonaj, din penalty.

Umit Akdag a fost folosit până în minutul 90 la Alanyaspor, când a fost schimbat și el cu Mogultay. Cele două formații s-au întâlnit și în Super Lig, pe 21 decembrie 2025, în etapa a 17-a. Atunci, s-au impus gazdele de la Alanyaspor cu 2-0.

Regulamentul în Cupa Turciei prevede 3 grupe formate de câte 8 echipe, însă se joacă doar 4 meciuri de fiecare formație. Alanyaspor are 4 puncte în clasament, acumulate în două jocuri.

Alanyaspor mai trebuie să de piept cu Boluspor și Galatasaray. Primele două din fiecare grupă merg mai departe, la fel și cele mai bune două locuri trei. Ulterior, competiția se dispută în sistem eliminatoriu.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania