Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » Gazzetta dello Sport s-a convins de Chivu și concluzia nu o să-i placă deloc românului: „S-a confirmat asta”

Gazzetta dello Sport s-a convins de Chivu și concluzia nu o să-i placă deloc românului: „S-a confirmat asta”

Gazzetta dello Sport s-a convins de Chivu și concluzia nu o să-i placă deloc românului: „S-a confirmat asta”
Foto: Mediafax Foto

Cristi Chivu și Inter Milano nu au reușit să treacă pe teren propriu de Napoli, campioana en-titre, iar rezultatul confirmă încă o dată capacitatea românului de a gestiona derby-urile din Serie A.

Tehnicianul nerrazzurilor a cedat până acum 3 din cele 5 meciuri de top din competiția internă, cedând trei, bifând o remiză și câștigând unul singur, cu AS Roma.

Gazzetta dello Sport au tras o concluzie amară despre Cristi Chivu. „S-a confirmat asta”

Inter Milano a ratat șansa de a se desprinde în fruntea clasamentului după remiza de pe teren propriu cu Napoli, scor 2-2, meci în care a condus de două ori pe tabela de marcaj. Rezultatul aduce din nou în discuție capacitatea antrenorului român de a gestiona meciurile tari din Peninsulă.

Tehnicianul milanezilor are un palmares extrem de slab în acest sezon împotriva adversarilor de top. A pierdut 3 din cele 5 meciuri de top din competiția internă, cu Juventus, AC Milan și Napoli, a remizat acum cu Napoli în retur, și a triumfat într-un sigur duel, cu AS Roma.

Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport sunt convinși că Inter și Napoli sunt cele mai puternice echipe, cu cele mai numeroase loturi. În meciul direct însă, nerazzurrii au avut mai mult potențial, având în vedere că absența e la oaspeți a lui Neres, adesea un jucător decisiv în a doua repriză, s-a adăugat absențelor lui Anguissa, De Bruyne, Gilmour și Lukaku. Asta în timp ce lui Cristi Chivu i-a lipsit doar Dumfries.

O diferență care a apărut atunci când a venit vorba de schimbările din timpul meciului. Inter a făcut cinci schimbări (Mkhitaryan, Esposito, Bonny, Sucic și Carlos Augusto), în timp ce Napoli l-a introdus doar pe Lang, plus Mazzocchi în minutul 94. Atacantul olandez adus de la PSV a fost responsabil cu acțiunea decisivă, assist-ul de pe linia de fund, care a dus scorul la 2-2.

Rezultă că Inter avut mai multe resurse pe bancă, dar nu au fost suficiente pentru a câștiga. Astfel, potrivit sursei citate, dificultatea lui Chivu în meciurile directe cu Napoli a fost confirmată. Împotriva lui Napoli a acumulat un punct din două meciuri, iar în fața lui Juve și Milan a cedat, iar singura echipă de top pe care a învins-o a fost AS Roma.

Mediafax Foto

Antrenorul român a driblat întrebarea. Suntem dezamăgiți

Chestionat la finalul meciului cu Napoli fix despre acest subiect, Cristi Chivu a fentat elegant întrebarea și a vorbit despre meciul în sine și dezamăgirea că nu a putut bifa trei puncte foarte importante în economia luptei la vârf în Serie A.

Iau cu mine atitudinea și dorința lor, poate uneori exagerată, de a împinge mereu înainte. Am încercat tot ce am putut. Trebuie acordat merit și adversarilor pentru că au crezut în ei. Suntem dezamăgiți că nu am câștigat meciul direct, dar mergem mai departe”, a spus Chivu.