Cristiano Bergodi pare antrenorul potrivit pentru Universitatea Cluj, după despărțirea „șepcilor” de Ioan Ovidiu Sabău. Exceptând eșecul cu FCSB (scor 0-2), de pe „Arena”, când Murgia și-a lăsat echipa în inferioritate numerică încă din prima repriză, antrenorul italian are doar victorii pe banca formației de pe Someș, patru la număr. Ultima a venit sâmbătă, la Arad, 2-0 cu UTA, după reușitele semnate de Jovo Lukic (min. 49) și Iulian Cristea (min. 83).
Bergodi nu a mai de ceva timp la Arad, locul unde a câștigat unul dintre cele trei trofee ale sale din fotbalul românesc. În vara anului 2022, pe arena „Francisc Neuman”, Sepsi o bătea cu 2-1 pe CFR Cluj în Supercupa României, Bergodi mai trecându-și în palmares și două cupe ale României cu formația din Sfântu Gheorghe.
Italianul de 61 de ani spune că se simte bine la Arad și se pare că a avut discuții să o preia pe UTA în vară, imediat după demisia lui Mircea Rednic. Întrebat despre acest lucru la finalul partidei dintre arădeni și clujeni, de sâmbătă, Cristiano Bergodi a încercat un dribling de fost fundaș.
„Sincer, nu-mi aduc aminte dacă am discutat cu ei. Dar o luam în considerare, căci aici e frumos, e o echipă de tradiție care a câștigat și titluri în trecut. Întotdeauna vin cu plăcere aici. La Arad e un stadion frumos, suporteri frumoși și mă bucur că am câștigat pentru că era un meci greu, greu, greu… (n.a. Din răspunsul dumneavoastră înțelegem că ați avut o ofertă de la UTA). Nu îmi aduc aminte, sincer (n.a. italianul râde), astăzi mă bucur pentru victoria asta”, au fost cuvintele lui Bergodi la finalul confruntării de la Arad.
Peninsularul nu i-a folosit nici un minut pe foștii utiști Virgiliu Postolachi și Andrej Fabry pe stadionul pe care aceștia s-au afirmat în fotbalul românesc. Și asta în condițiile în care nu l-a riscat din primul minut nici pe Alex Nistor. În schimb, Bergodi a betonat linia mediană cu Codrea, care a apărut lângă alți doi mijlocași obișnuiți să facă mai mult faza defensivă, Simion și Bic.
„M-am gândit că va fi o bătălie pe teren, pentru că am văzut ultimele meciuri și UTA a jucat bine. S-au apărat exact, și au acei patru jucători ofensivi, doi pe benzi, plus Roman și Abdallah. Sunt jucători buni, cu calitate, au viteză pe benzi, iar ieșirea lui Tzionis, probabil pentru ei a fost un lucru negativ. Dar, au băgat un atacant care a dat gol, dar nevalidat. Am gândit așa acest meci și pentru că Nistor și Fabry sunt în revenire. Fabry are o lună și jumătate în care nu joacă, l-am adus cu noi, dar încă e în recuperare. Nistor își revenise săptămâna asta, era bun pentru ultimele 30 de minute, dacă era nevoie, l-am și băgat. Dar Bic, Codrea și Simion s-au foarte bine la mijlocul terenului în acest meci de luptă”, și-a explicat Bergodi alegerile tactice.
Universitatea Cluj va încheia etapa a 17-a a SuperLigii pe locul 8, cu 23 de puncte, la două lungimi de undă în spatele Farului, echipa de pe locul 6 (de play-off), care – însă – mai are astăzi de jucat cu Oțelul, pe Dunăre, începând cu ora 17,30. În runda ce vine, „șepcile” au derby-ul Universităților cu Craiova, acolo unde Cristiano Bergodi a antrenat în anul pandemiei (2020). „Acum avem un meci foarte greu cu Craiova. Eu la Craiova am fost foarte, foarte bine, erau condiții bune acolo. A trecut timpul de atunci când am ratat titlul cu ei”, și-a reamintit italianul.