Zoltan Ritli, 57 de ani, a spus pentru ProSport că Emeric Ienei este cel mai titrat antrenor român cu care a lucrat în cariera sa de fotbalist.
România l-a pierdut 5 noiembrie pe unul dintre cei mai titrați antrenori ai țării noastre, Emeric Ienei. La 88 de ani, fostul mare antrenor al Stelei și al echipei naționale a decedat în urma unei comoții cerebrale.
Lumea fotbalului a reacționat imediat după tragica veste, iar ProSport a stat de vorbă și cu unul dintre foștii jucători ai Stelei, pe care Emeric Ienei l-a antrenat în Ghencea, Zoltan Ritli, 57 de ani.
Zoltan Ritli, cel care este antrenor principal la Satu Mare, ne-a vorbit despre perioada sa de la Steaua și ne-a spus ce a însemnat pentru el să fie antrenat de marele Ienei.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fritili.webp)
(Zoltan Ritli)
„Sunt și eu foarte trist pentru că România l-a pierdut pe nea Imi. Pentru mine a fost o onoare să fiu antrenat de omul pe care eu îl consider cel mai titrat antrenor român cu care am lucrat vreodată. România îi are la fel de mari și pe nea Mircea Lucescu, nea Piști Kovacs, nea Puiu Iordănescu, nea Piți, cu dânsul am lucrat și la echipa națională, dar eu am spus despre nea Imi, pentru că eu cu acest om eu am lucrat mai mult și de aia îl consider cel mai titrat. Nea Imi a fost un antrenor aparte, iar pentru mine a fost o mare onoare să lucrez cu dânsul. Acest om avea un discurs fenomenal în vestiar în fața jucătorilor. Ne vorbea extrem de politicos și avea un stil aparte ca să ne motiveze. Îmi aduc aminte că noi urma să întâlnim în dubla din 1999 cu West Ham din Cupa UEFA jucători de milioane și milioane de euro ca Lampard, Rio Ferdinand, Joe Cole, Di Canio, dar nea Imi ne-a făcut să ne luptăm cu ei de la egal la egal și ne-a zis că și noi avem tot două mâini și două picioare ca ei. Ne-a spus să nu ne uităm la ei cum sunt îmbrăcați sau să citim în presă despre casele, salariile și mașinile lor, că tot oameni sunt și ei.
Îți vorbea extrem de calm în analiza partidelor și te făcea să-i asculți discursul cu o mare plăcere. Ne-a dat încredere în forțele noastre și am eliminat pe West Ham. Am bătut în Ghencea cu 2-0 și am făcut 0-0 la ei. După acel meci eu am prins și echipa națională. Deci nea Imi m-a făcut să prind echipa națională a României. Am fost convocat de nea Piți pentru meciul cu Ungaria, dar a apărat Lobonț. Eu am avut ghinion că în acea perioadă am prins în lupta pentru echipa națională generația lui Stelea, Prunea, Tene. Preda, Stîngaciu. iar apoi a venit tare din urmă Lobonț. Mi-a fost foarte greu să mă impun și la echipa națională în anii ăia, 1998, 99, 2000. La Steaua mă luptam cu Nae. Daniel Gherasim era antrenorul nostru cu portarii. Undeva spre începutul anului 2000 m-am și accidentat grav, iar apoi am mai jucat o perioadă la Rocar și aia a fost cariera mea. La Steaua am atins apogeul și am trăit cele mai frumoase clipe, iar când am ajuns să lucrez cu marele Emeric Ienei m-am simțit extrem de onorat și împlinit. Dumnezeu să-l odihnească pe nea Imi”, a declarat Zoltan Ritli, pentru ProSport.