Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ce s-a întâmplat pe teren cu vedetele FCSB după victoria de la U Cluj. Nu s-a văzut la TV

Ce s-a întâmplat pe teren cu vedetele FCSB după victoria de la U Cluj. Nu s-a văzut la TV

FCSB a obținut o victorie importantă la Cluj. La finalul meciului, jucătorii au rămas pe gazon, iar ProSport a surprins imaginile alături de galerie.

Campioana Superligii începe să „meargă ceas” în campionat. Elevii lui Elias Charalambous au bifat a patra victorie din ultimele cinci meciuri și le „suflă în ceafă” rivalelor din zona play-off-ului. La finalul meciului, galeria FCSB a continuat să cânte, iar jucătorii au venit aproape de fani să sărbătorească împreună.

Vedetele FCSB au mers la galerie și au fost aplaudați

Fanii FCSB nu i-au mai băgat în ședință pe jucători. Au revenit momentele de altădată când roș-albaștrii erau aplaudați. La fel ca la meciul trecut, fotbaliștii au mers la galerie și au fost aplaudați de fani. Au cântat împreună preț de câteva zeci de secunde, după care s-au retras la vestiare.

„Așa vă vrem mereu”, le-au scandat ultrașii din Peluza Nord.

Darius Olaru, în formă maximă: „dublă” pentru căpitan

Darius Olaru a marcat, etapa trecută, primul său gol din actuala stagiune. În duelul cu U Cluj, căpitanul FCSB a făcut cel mai bun joc din ultimele luni și și-a trecut de două ori numele pe tabela de marcaj.

„Nu mai sunt meciuri ușoare în ziua de azi și de asta mă bucur foarte mult că am câștigat azi. Vreau să legăm cât mai multe victorii și cred că avem capacitatea să o facem. Trebuie să fim pozitivi în continuare. E important pentru toată echipa să legăm victorii, pentru că așa vine și moralul. Sperăm să continuăm tot așa. Toată echipa a avut o prestație solidă. Mergem la Basel să ne jucăm șansa, este un meci de Europa și trebuie să ne ridicăm nivelul, să fim o echipă”, a declarat Darius Olaru, la Digisport.

Grație acestei victorii, FCSB a urcat pe locul 7, la egalitate de puncte cu Oțelul (19 puncte), dar gălățenii au un meci în minus. Peste cinci zile, urmează un alt meci important la Basel, în Europa League, după care FCSB va face încă o deplasare, de această dată la Hermannstadt.