Cosmin Olăroiu, încă un pas spre Cupa Mondială. Ce veste importantă a primit

Cosmin Olăroiu, încă un pas spre Cupa Mondială. Ce veste importantă a primit
Foto: Mediafax Foto

Cosmin Olăroiu a fost numit pe banca naționalei Emiratelor Arabe Unite în primăvara anului acesta, cu obiectivul clar de a califica echipa la Cupa Mondială de anul viitor.

După ce a ratat accederea directă la turneul final din preliminariile asiatice, acum antrenorul român a primit o veste excelentă, iar echipa sa a devenit favorită să ajungă la Campionatul Mondială din 2026.

EAU face parte dintr-o mini-grupă de trei echipe, alături de Qatar și Oman, iar în primul meci, ultimele echipe au remizat alb, astfel că trupa lui Oli are nevoie de o victorie și un egal pentru a ajunge la competiția organizată de Canada, Mexic și Statele Unite.

Cosmin Olăroiu, cale liberă către CM 2026

Tehnicianul român a preluat naționala Emiratelor Arabe Unite în luna aprilie a acestui an, cu un obiectiv clar setat. Calificarea la Cupa Mondială de anul viitor.

A ratat accederea directă la turneul final prin intermediul preliminariilor asiatice, dar acum Oli a primit o veste de zile mari, echipa sa devenind favorită să ajungă la Campionatul Mondială din 2026.

EAU face parte dintr-o mini-grupă de trei echipe, alături de Qatar și Oman, cele trei echipe duelându-se fiecare cu fiecare. În primul meci, adversarele reprezentativei din Emirate au remizat fără goluri, anulându-se astfel reciproc, astfel că EAU are nevoie de un succes și egal pentru a ajunge la competiția organizată de SUA, Canada și Mexic.

Partida cu Oman are loc pe 11 octombrie, în timp ce confruntarea cu Qatar este programată pe 14 octombrie.

De la preluarea Emiratelor Arabe Unite, Cosmin Olăroiu a reușit două remize: 0-0 cu Uzbekistan și 1-1 cu Kyrgyzstan.

Profimedia, 7.10.2025

Cerut în fotbalul românesc. „Antrenor de top”

Cosmin Olăroiu a devenit un antrenor de top în fotbalul din Golf, unde a pregătit echipe din Emiratele Arabe Unite, Qatar sau Arabia Saudită. O revenire a sa în fotbalul românesc este puțin probabilă, însă Florin Prunea subliniază cât de importantă ar fi pentru România o reîntoarcere a tehnicianului care a scris istorie în țările arabe.

Fotbalul românesc ar avea nevoie de un antrenor precum Cosmin Olăroiu, indiferent că vorbim de echipe de club sau de echipa națională.

El începuse foarte bine din România. Nu a ars etapele. S-a dezvoltat și a luat-o de jos, de la FC Național. Apoi a avut un traseu foarte bun în fotbalul asiatic. Este un antrenor internațional de top!

Însă, este foarte greu de adus în România, la momentul actual”, a declarat Florin Prunea, la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Armina și Jaguarul s-au SĂRUTAT pasional la Insula iubirii 2026. Toate detaliile unei apropieri incendiare, care a sfârșit în PAT
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
iPhone Duo sau o mașină reală? 5 modele second-hand care pot fi cumpărate la prețul noului iPhone
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania