Gigi Becali și-a trimis asistenta după Florinel Coman. Fotbalistul a venit în secret la București după ce a vrut să fugă de șeici și să renunțe la milioanele de euro din Qatar: „Promite-mi!”

Gigi Grigorescu
Gigi Becali și-a trimis asistenta după Florinel Coman. Fotbalistul a venit în secret la București după ce a vrut să fugă de șeici și să renunțe la milioanele de euro din Qatar: „Promite-mi!”
SPORT PICTURES

Florinel Coman a vrut să fugă de șeici și să renunțe la milioanele de euro din Qatar, motiv pentru care a venit în secret la București, iar Gigi Becali și-a trimis asistenta după el.

Internaționalul român Florin Coman are un început de sezon foarte slab la Al-Gharafa și vrea să revină la FCSB, dar Gigi Becali l-a convins să rămână la arabi.

Misiunea cu care Gigi Becali și-a trimis asistenta după Florinel Coman

Doar 4 meciuri a jucat în actuala stagiune Florinel Coman pentru Al-Gharafa, câte două în Qatari Stars Cup și AFC Champions League. În campionat s-au jucat 6 etape, dar la primele două nici măcar nu a prins lotul, iar la celelalte a rămas pe banca de rezerve.

Cu doar 233 de minute pe teren, adică, în medie, nici măcar o oră pe meci, Coman s-a gândit serios să revină la FCSB. A avut două tentative în acest sens, ambele dejucate de Gigi Becali. Patronul campioanei a dat detalii despre ultima dintre ele.

„Nu cred că se întoarce Florinel Coman în iarnă, că i-am dat sfat așa: «banii se fac greu! Ai de luat la final 6 milioane. Mai ai un milion jumate-două, ce ai luat de la mine, lasă fotbalul! Mai suferă pentru familia ta! Stai acolo și ia banii!».

El voia să se întoarcă la FCSB! «Uită-te în ochii mei: promite-mi că nu te interesează fotbalul și alegi banii! Stai și suferă pentru nevasta ta și pentru copilul tău!». «Așa fac, nea Gigi».

Ieri era prin aeroport, am trimis o asistentă, îl durea capul și după 3 ore era nou-nouț. Peste 3 ani, după ce ai luat 6 milioane, vii la mine, îți mai dau și eu 700-800 de mii pe an, ca Tănase. Tănase a luat un milion anul trecut”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.

Peripețiile prin care a trecut soția fotbalistului când s-a dus în Qatar să-l vadă pe Florinel Coman

Împrumutat la echipa italiană Cagliari în a doua parte a stagiunii precedente, Coman s-a întors la Al-Gharafa. După două luni în care nu și-a văzut soțul, Ioana a decis să plece, alături de fetița cuplului, Kasia, în Qatar.

Femeia a făcut bagajele, a cumpărat bilete de avion și s-a dus să-ți vadă soțul. Ea a vrut să-i facă o surpriză fotbalistului, motiv pentru care a cerut persoanelor care-i urmăresc activitatea pe instagram să nu-i spună nimic fotbalistului.

„Plecăm în Qatar. Hide (n.r. ascundeți) story-ul pentru Florin, nu știe că venim. După două luni în care nu ne-am văzut, după două bilete anulate, ne-am decis să plecăm… Chiar dacă situația nu este cea mai favorabilă în Qatar. Când îți este dor, îți este dor”, a scris Ioana Coman pe Instagram.

Situația a fost la un pas să aibă un final trist. Când avionul în care se aflau Ioana și Kasia a aterizat, femeii i s-a spus că actele de identitate pentru Qatar au expirat, iar singurul care le putea reînnoi era chiar Florinel.

Ioana a transmis, pe instagram, că au fost salvate de un prieten al soțului ei. Respectivul le-a confirmat celor două  prelungirea cărților de identitate de pe telefonul internaționalului român, fără ca acesta să-și dea seama.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]