Ilie Lemnaru, președintele celor de la Unirea Slobozia, a spus că indiferent de situație obiectivul echipei rămâne menținerea în Superliga.
După victoria FCSB în duelul Oțelului Galați, 1-0, Gigi Becali a prins din nou curaj și a declarat la Fanatik că dacă echipa sa va învinge UTA și Farul, atunci va „prinde” și un loc în play-off. Acum FCSB e pe locul 11 în clasament, cu 10 puncte.
Ultimul loc care duce în play-off este locul 6, cel pe care se află Unirea Slobozia, cu 18 puncte. ProSport a stat de vorbă cu Ilie Lemnaru, președintele formației Unirea Slobozia, iar acesta se teme de programul echipei în perioada imediat următoare.
Ilie Lemnaru a spus pentru ProSport că obiectivul clar al echipei sale este salvarea de la retrogradare: „Pentru noi obiectivul este foarte clar și bine stabilit de la început. Tot ceea ce ne dorim este ca la sfârșitul acestui campionat să ne regăsim în prima ligă. Ăsta este obiectivul nostru realist în situația în care noi suntem cu echipa”.
Acesta a detaliat: „Cred că noi avem, poate doar Metaloglobus să mai aibă, unul dintre cele mai mici bugete din prima ligă. Cel mai mare salariu de la noi de la echipă este de 5.000 de euro. În rest avem, 2.000, 3.000 4.000 de euro. Asta e realitatea, iar jucătorii au știut de la început pe ce salarii semnează. Cine a vrut să vină a fost binevenit, cine nu, atunci aia a fost. Însă, noi mai dăm și prime și am căutat să transferăm cei mai potriviți jucători pentru proiectul nostru. Nu sunt mulțumit doar de Prepeliță, sunt mulțumit de toți membrii staff-ului tehnic, deoarece aici la Slobozia am format o familie, iar băieții au înțeles mesajul antrenorilor.
Știu că este greu să ne mai menținem foarte mult între primele șase, iar Gigi Becali are dreptate. El are o echipă foarte puternică față de noi. E campioana României. Gigi Becali plătește salarii de peste 20.000 de euro și noi nu ne putem compara cu ei, dar uite că ne descurcăm și noi cum putem și le-am făcut multora viața grea. Poate că nu o să mai fim mult timp aici în primele șase deoarece ne vor aștepta patru meciuri consecutive extren de grele. Vom evolua împotriva formațiilor Dinamo, Craiova, Rapid și FC Argeș, echipe foarte bune ale campionatului. Vom avea patru meciuri consecutive de foc. Însă, știți ceva? Am observat că băieții au început să capete de la meci la meci o încredere și mai mare în forțele lor. Nu trebuie să jucăm sub nicio formă cu presiunea calificării în play-off. Trebuie să luăm pas cu pas, meci cu meci și vom vedea la sfârșitul sezonului regular câte puncte am strâns și unde ne aflăm”.
Ilie Lemnaru a mai tras atenția și asupra unui alt aspect. „Nu uitați că noi nu jucăm pe terenul nostru. Jucăm la Clinceni și nu ne este ușor. Duminică s-a însămânțat gazonul de pe terenul stadionului nostru și cred că se va semna și pentru nocturnă cu firma care a câștigat…Nu mai este mult la finalul lucrărilor, dar chiar și așa eu cred că după calculele noastre undeva pe la începutul lui decembrie vom reveni acasă. Asta ne dorim.
Dacă nu, atunci de la anul sigur vom juca la noi pe stadionul din Slobozia. Nu ne este ușor și de asta vă zic că trebuie să încercăm să strângem puncte cât mai multe. Nu trebuie să jucăm sub niciun fel de presiune de calificare în play-off. Am observat că ne-am câștigat și respectul adversarilor și nu uitați că am făcut rezultate bune cu echipe importante ale campionatului. Cu multă muncă am strâns până acum 18 puncte”, a mai spus conducătorul Unirii Slobozia.