Ianis Zicu a recunoscut că Universitatea Craiova este o adevărată forță în Superliga României.
Antrenorul Farului a reacționat după meciul direct și a vorbit la superlativ despre echipa lui Mirel Rădoi.
Farul a pierdut cu Universitatea Craiova în etapa 9 din Superliga. Steven Nsimba a deschis scorul în minutul 22. Victor Dican și-a dat autogol în repriza secundă și a stabilit scorul final al partidei.
Ianis Zicu a dat dovadă de fair-play după meciul cu Universitatea Craiova și a spus că Mirel Rădoi are o echipă foarte puternică. Gruparea din Bănie este neînvinsă în primele 9 etape și se află pe primul loc în campionat.
„Craiova are putere foarte, foarte mare. Au doi atacanți care arată foarte bine. S-a făcut 1-0 destul de devreme. A doua repriză am schimbat și sistemul. Simțeam că putem să revenim în joc.
Am avut situațiile noastre. Au fost trei șuturi pe poartă ale lor, trei ale noastre, rezultat final 2-0. Nu este vorba de cine a ratat cât este vorba de momentul în care facem cadou adversarului și de acolo ne complicăm situația.
(n.r. Craiova trebuia să ia roșu) Era ultimul apărător. Probabil explicația este că nu era mingea în control și că nu ar fi ajuns la el. N-am văzut reluarea. Este destul de strâns campionatul și trebuie să avem reacție etapa următoare.
Deocamdată suntem acolo aproape, dar trebuie să fim atenți. Imediat putem să cădem într-o zonă periculoasă. (n.r. dacă meciul cu Dinamo e special pentru el) Partea asta cu ce este special pentru mine contează mai puțin”, a declarat Ianis Zicu, la PrimaSport.
Universitatea Craiova: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Dl. Ștefan, D. Matei, T. Băluță, Cicâldău, Bancu – Al Hamlawi, Nsimba
Absent: Mogoș, Stevanovici (accidentați), Paradela
Antrenor: Mirel Rădoi
Farul Constanța: Buzbuchi – Dican, Larie, Pellegrini, C. Ganea – Vînă, Ramalho, Radaslavescu – C. Sima, Ișfan, R. Tănasă
Absenți: Maftei, Vojtus (accidentați)
Antrenor: Ianis Zicu
Stadion: Ion Oblemenco
Arbitru: Marcel Bîrsan // Asistenți: Vasile Marinescu, Ionuț Neacșu
Arbitru VAR: Sorin Costreie // Arbitru AVAR: Valentin Porumbel