Un fost fotbalist al celor de la FCSB a dezvăluit că a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, din cauza unor probleme de sănătate, și că medicul Streinu-Cercel a fost cel care i-a schimbat viața.
Sorin Ghionea, acum în vârstă de 46 de ani, și-a amintit despre momentul în care a descoperit că are hepatita B, și a povestit cum a primit această veste și cât de dificil a fost tratamentul.
Sorin Ghionea, fostul fotbalist al celor de la FCSB, și-a amintit despre o perioadă mai neplăcută a vieții, mai exact despre momentul în care a fost diagnosticat cu hepatita B. Fostul fundaș central a dezvăluit că nu ducea o viață de sportiv profesionist înainte să primească vestea din partea medicilor și a povestit că această problemă de sănătate i-a schimbat viața.
„Am venit la București și am crezut că sunt MVP. Viața de sportiv îți arată că nu e așa și că trebuie să ai echilibru în toate. Până să mi se descopere hepatita B, nu am fost așa profesionist.
Habar nu aveam ce înseamnă această afecțiune. Am avut senzația că ceva se prăbușește peste mine! Și vă spun: de când m-am vindecat, asta a fost fundația carierei mele. Atunci am înțeles că dacă nu ești tu profesionist, sportul nu o să-ți dea înapoi. Viața mea și cariera mea s-au schimbat.
Mi-am dat un restart maxim atunci. Am renunțat la vicii. Pentru că înainte mai pierdeai nopți. Vă dați seama, la 20 și ceva de ani… ca fiecare dintre noi”, a povestit Sorin Ghionea, conform gsp.ro.
Sorin Ghionea a ținut să îi mulțumească mediului Streinu-Cercel, care care l-a tratat și l-a ajutat să revină în cea mai bună formă într-o perioadă destul de scurtă de timp.
„Vă spun toată povestea. Vine viza medicală, ianuarie 2002. La telefon mi s-a spus că sunt suspect de hepatită B. Suspect. Aveam transaminazele puțin mărite. Am repetat analizele și așa a fost. Efectiv nu știam ce e asta. Făceam antrenament, n-aveam nimic. Organismul fiind tânăr, duceam.
Și de atunci am început tratamentul. Parcă țin minte că în 7 februarie am început tratamentul și pe 31 mai m-am antrenat prima oară. Adică eu am jucat și când făceam interferon. Tratamentul meu a constat într-o injecție de interferon. Țin minte și acum, îți dai seama că rămâi și puțin marcat… Avea 185 de miligrame injecția. Și de la 185 de miligrame am avut niște stări… nu foarte OK. Și a scăzut la 135. Plus o pastilă pe zi.
Am avut și șansa să ajung în fața domnului profesor Streinu-Cercel. Cel căruia i-am mulțumit și-i mulțumesc. M-a tratat extraordinar. Datorită grijii pe care a avut-o pentru mine, am reușit să-mi revin foarte repede. Și organismul tânăr a contat. Am avut și discuții cu Florentin Petre, atunci și el cu probleme de hepatită C..”, a mai povestit fostul fotbalist, conform sursei menționate anterior.