Fostul internațional Tibor Selymes (55 de ani), component de bază al Generației de Aur, a revenit în fotbalul românesc, la Poli Iași, unde a semnat pentru funcția de director tehnic al Academiei de Fotbal.
Selymes are 46 de selecții la echipa națională și a participat la trei competiții majore: Mondialele din SUA (1994) și Franța (1998), respectiv Europenele din Anglia (1996).
Ultima echipă la care a antrenat a fost Știința Miroslava (Liga 3), de unde a fost demis în aprilie 2024.
Fostul fundaș al „tricolorilor” din Generația de Aur, Tibor Selymes, revine în fotbalul românesc după mai bine de un an și va deveni noul director tehnic al Academiei de Fotbal Poli Iași.
„Academia de Fotbal Politehnica Iași face un pas important: numirea fostului internațional Tibor Selymes în funcția de director tehnic. Decizia marchează începutul unei transformări menite să ducă Academia la nivelul de Centrul de Excelență regional și național, deschis copiilo, comunității și viitorului fotbalului românesc”, au transmis reprezentanții clubului ieșean, într-un comunicat de presă.
La rândul său, Tibor Selymes a transmis un mesaj atât pentru club și conducerea acestuia, cât și pentru principalii beneficiari ai Academiei, copiii, precum și pentru părinții acestora.
„Am avut șansa să joc fotbal la cel mai înalt nivel, să fiu parte din Generația de Aur și să învăț din cele mai bune școli europene. Acum, misiunea mea este să ofer copiilor din Iași oportunitățile pe care eu le-am avut și să construim împreună un model de academie care să inspire întreaga Românie. Poli Iași trebuie să devină o casă a performanței, a disciplinei și a visurilor împlinite prin fotbal.
Fotbalul este o școală a vieții. Copiii care vin la academie nu învață doar să joace fotbal, ci și să muncească în echipă, să se disciplineze și să creadă în visurile lor. Îmi doresc ca Academia de Fotbal Politehnica Iași să fie locul unde fiecare copil descoperă bucuria sportului și puterea de a deveni cea mai bună versiune a sa.
Cred în puterea fotbalului de a schimba vieți. La Iași, vom construi o academie modernă, în care pasiunea întâlnește disciplina, iar tehnologia accelerează progresul. Vreau ca fiecare copil să aibă un drum clar de creștere, iar fiecare părinte să vadă în sport o investiție în viitor”, a declarat Tibor Selymes.
Reamintim că Poli Iași evoluează în Liga 2, după ce sezonul trecut a retrogradat.
Ca jucător, Tibor Selymes a evoluat la FC Brașov U19 și Dinamo, iar în 1993 a debutat la nivel internațional, unde a jucat în Belgia (Cercle Brugge, RCS Anderlecht, Standard Liege), Ungaria (LFC Haladas, Debrecen) și Cipru (AEL Limassol).
În 2005 s-a retras din activitatea de jucător, iar debutul ca antrenor a fost făcut în același an, la FC Sopron. A mai antrenat Liberty Salonta, Sportul Studențesc, Astra Ploiești, FCM Tg Mureș, echipa secundă a lui Dinamo, Săgeata Năvodari, Oțelul Galați, Petrolul, Delta Dunărea, Olimpia Satu Mare și Miroslava. Pentru o jumătate de sezon (ianuarie – iunie 2014) a fost antrenor la Kaposvar (Ungaria).
„Experiența sa în fotbalul european îl recomandă ca lider și vizionar, capabil să implementeze cele mai bune practici în dezvoltarea tinerelor talente”, au adăugat oficialii de la Poli Iași.