Cum arată un Mustang care a stat peste 30 de ani abandonat într-o baracă ponosită

Cum arată un Mustang care a stat peste 30 de ani abandonat într-o baracă ponosită
Foto: captura video youtube Roy Barney

Unul din cele mai spectaculoase modele de Mustang din anii 60 a stat ascuns într-o baracă ponosită mai bine de 30 de ani.

O adevărată comoară a fost scoasă la iveală după 30 de ani,. Un Ford Mustang Fastback din 1966 arată impecabil, doar cu puțin praf pe el, după foarte mulți ani în care nu a fost protejat decât de un garaj părăsit.

Mașina căutată de marii colecționari descoperită abandonată într-un garaj

Mustang și-a făcut apariția pentru prima oară la un Târg Mondial de mașini din New York. A fost momentul în care industria auto americană a avut parte de o revoluție în ceea ce privește modelul care a impresionat pe toată lumea. Ford a pus la dispoziție un coupe accesibil și elegant care în doar câțiva ani a avut vânzări uriașe.

La nici câteva luni de la lansare 120.000 de mașini au fost vândute, dând naștere unui segment numit „pony car”: Popularitatea Mustang-ului a crescut de la un an la altul iar în 1966 a avut peste 607.000 de unități vândute, record absolut de producție din istoria modelului. Dintre acestea, doar 35.698 de modele au fost fastback, la fel ca mașina recent descoperită într-un garaj.

Mustang-ul care își va părăsi proprietarii după 50 de ani a stat bine ascuns într-un garaj și nu a suferit mari modificări. E un model produs în 1966 la Metuchen, New Jersey. Are o caroserie 2+2 fastback cu motor V8 cu carburatori cu două corpuri, care poate scoate până la 200 de cai putere. Deoarece și-a păstrat intactă structura originală e o adevărată comoară pentru proprietari.

Suma uriașă pe care se poate vinde acest Mustang

Modelul descoperit de un pasionat de restaurări are doar 95.000 de kilometri parcurși în aproape șase decenii, petrecând majoritatea timpului în garaj. Prețul unui Mustang coupe din 1966 pornește de la 25.000 dde dolari, dar acest fastback 2+2 e o adevărată bijuterie al cărei preț poate ajunge chiar și la 70.000 de dolari.

Roy Barney a fost foarte încântat că a găsit un model de Mustang la care nu va avea mult de lucru. Podelele sunt aproape noi, șasiul e solid, iar frânele vor fi înlocuite cu unele moderne, dat fiind faptul că cele cu tamburi au aproape 60 de ani vechime.

„Va fi restaurată la un moment dat. Inițial, o vom face să fie aptă de drum și ne vom bucura de ea… poate și la câteva expoziții auto.”, a precizat Roy Barney, potrivit Autoevolution.

Prima generație de Mustang a fost produsă până în 1973. Modele scoase pe piață de Ford în primii ani au reprezentat ceva dincolo de o simplă mașină. Reprezenta definiția libertății, a simbolului optimismului american pe patru roți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania