Victor Leu, fratele regretatului pugilist Mihai Leu decedat în luna iulie din cauza unei boli incurabile, va organiza în data de 4 septembrie, la Deva, o gală de box profesionist.
Va fi practic un bilateral pugilistic la cel înalt nivel între România și Italia.
Victor Leu, care deține și funcția de vicepreședinte al Federației Române de Box, a oferit mai multe amănunte legate de organizarea acestui eveniment:
„Ne-am propus ca pe data de 4 septembrie Deva să devină capitala boxului profesionist din România.
Vor fi 12 meciuri dintre care zece între sportivii români și cei italieni. Ne dorim ca la această gală să participe printre alții și cei doi pugiliști antrenați de către Dorel Simion, este vorba despre Florin Ioniță și Arun Tudoroiu, pe care noi îi considerăm de mare perspectivă pentru Jocurile Olimpice 2028„, a precizat Victor Leu.
Gala pe care o va organiza Victor Leu nu se dorește a fi doar un simplu eveniment sportiv și atât. În deschiderea acestei întreceri au fost invitate să cânte la vioară și patru soprane ale Filarmonicii din Arad.
„În cadrul galei va exista și această componentă artistică pentru că ne dorim să fie un eveniment deosbit„, a mai spus Victor Leu.
Cum era de așteptat în cadrul galei va exista și un moment dedicat memoriei lui Mihai Leu.
„Mihai a fost și va rămâne o legendă a boxului din România. Acum când el nu mai este printre noi, este de datoria mea ca frate să-i duc numele mai departe. Vom avea și un moment special pe care i-l vom dedica memoriei lui”, a mai explicat Victor Leu.
Fostul campion mondial de box Mihai Leu a murit pe 1 iulie 2025, la vârsta de 57 de ani. El era internat în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni.
Mihai Leu a devenit campion mondial la Hamburg, în 1997, în meciul disputat în 22 februarie împotriva lui Santiago Samaniego, devenind primul campion mondial la profesioniști din istoria pugilismului autohton.
La profesioniști a boxat în 28 de partide, câștigând toate confruntările. În 20 septembrie 1997, la Aachen, în Germania, și-a apărat titlul WBO la semimijlocie în meciul împotriva pugilistului irlandez Michael Carruth.
A decis să se retragă în 1998 cu un palmares zdrobitor: 28-0! 10 victorii au fost prin KO, ceea ce demonstrează clasa mondială a fostului nostru mare sportiv.