Performanță excelentă pentru delegația României prezentă la Campionatele Mondiale de canotaj U19, barca feminină de 8+1 câștigând medalia de bronz.
„Tricolorele” au obținut a doua medalie la competiția din Lituania, după aurul echipajului de dublu rame feminin, Teodora Lehaci şi Denisa Mihaela Vasilică.
Teodora Sandu, Mariana Caşu, Ioana Gabriela Cristescu, Elena Maria Toma, Sava Elena Danci, Mădălina-Dumitriţa Ursaciuc, Francesca Iulia Stejar, Angela Gabriela Cazacu şi cârmaciul Ştefania-Jakril Băicuşi a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de canotaj Under 19, cu timpul de 6:51,05.
„Tricolorele” au concurat pe culoarul 1, iar după primii 500 de metri erau pe locul 4. La jumătatea cursei au avansat un loc, pe care l-au pierdut după alți 500 de metri, dar pe ultima parte a cursei româncele au forțat la maximum și au terminat pe poziția a treia, după echipajele Marii Britanii (6:47,87) și Statelor Unite ale Americii (6:49,50).
Celelalte bărci care au concurat în finala mondială de la 8+1 au fost ale Italiei (6:52,70), Germaniei (6:53,25) și Australiei (6:55,19), potrivit site-ului forului internațional.
Sportivele de la antipozi, care au concurat pe culoarul 6, au avut un start incredibil și, la jumătatea cursei, erau în frunte. După 500 de metri erau pe poziția secundă, dar ceva s-a întâmplat în acel moment, deoarece au fost depășite de toate celelate bărci prezente în ultimul act.
Canotoarele din Marea Britanie au avut prestația cea mai constantă, fiind pe locul 2 la primele două cronometraje, la 15, respectiv, 49 de sutimi de australience. Au preluat conducerea la jumătatea cursei și, până la final, nu au mai fost depășite de niciun echipaj.
Medalia de aur la dublu rame feminin a fost câștigată de Teodora Lehaci şi Denisa Mihaela Vasilică. Româncele au concurat pe culoarul 4 și și-au conservat forțele pe primii 500 de metri, dominați de echipajul din Canada. Ulterior, însă, fetele noastre au trecut la conducere și nu au avut niciun fel de emoții până la final, terminând cursa în 8:02,79, cu un avans de peste o barcă.
Podiumul a fost completat de echipajele din Uzbekistan (8:04,74) și Canada (8:10,72). Celelalte finaliste au fost bărcile Austriei (8:14,27), Lituaniei (8?15,12) și Africii de Sud (8:25,61).
Tot duminică, România a mai avut reprezentanți în două finale masculine, care au terminat pe locul 4. Este vorba despre cele de patru vâsle (Paul Alin Corodescu, David Costel Chitic, Ivan Petcovici, Sebastian-Constantin Lupu) și barca de 8+1 (Constantin Tricolici, Gabriel-Valentin Rusu, Gabriel Ostaş, Alexandru-Ştefan Pădure, Ionuţ-Denis Ungureanu, Damian Feraru, Samuel Moldovan, David Ioan Naharneac şi cârmaciul Irina Lucia Andreea Despa).
Rezultatele vin la două săptămâni după Campionatul Mondial U23 de la Poznan, unde România a cucerit două medalii de aur (dublu vâsle feminin și patru rame masculin), tot atâtea de argint (patru rame feminin și patru rame feminin), plus una de bronz (patru rame masculin).