Ce s-a ales de Cristian Daminuță. A ajuns să lucreze la Aeroportul Internațional din Timișoara

Ce s-a ales de Cristian Daminuță. A ajuns să lucreze la Aeroportul Internațional din Timișoara
FOTO: Instagram

În 2010 semna contractul carierei cu AC Milan, iar acum Cristian Daminuță a ajuns să lucreze la Aeroportul Internațional din Timișoara.

Unul din marile talente ale fotbalului românesc nu a avut parte de un destin fericit după ce a plecat în străinătate și la doar 35 de ani a ajuns să lucreze ca agent de securitate pe un aeroport. Cristian Daminuță i-a criticat recent pe impresarii care l-au transferat de la Poli Timișoara fiindcă de atunci cariera sa a luat-o la vale chiar dacă a trecut pe la echipe precum Inter Milano și AC Milan.

Cristian Daminuță și-a găsit de lucru la Aeroportul Internațional din Timișoara

Cristian Daminuță s-a reprofilat la doi ani după retragerea oficială din fotbal, iar în prezent lucrează ca agent de pază la Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” din Timișoara. Fotbalistul s-a dat de gol când a postat o imagine pe rețelele de socializare cu doi dintre fotbaliștii de la Universitatea de Vest din Timișoara.

„Alături de campionii mei! Felicitări pentru Titlul European Universitar”, a scris Daminuță la poza distribuită pe rețelele de socializare.

Pe cine consideră vinovați pentru faptul că și-a pus cariera „pe butuci”

Considerat unul dintre cei mai talentați jucători români, Cristian Daminuță ajungea, în 2008, la Inter Milano. A făcut o impresie bună la echipa Primavera a clubului, iar după ce a mai fost împrumutat la Dinamo și Modena a semnat cu AC Milan.

De aici a început declinul carierei lui Daminuță, transferul la gruparea „rossoneră” ridicând semne de întrebare. Chiar fostul fotbalist a lansat un atac la adresa celor care au pus la cale acest transfer și le-a atras atenția tinerilor jucători să aibă grijă cu ce impresari semnează.

El îi consideră vinovați pe frații Becali pentru declinul suferit în cariera de fotbalist. I-a atacat dur pe cei doi impresari, la scurt timp după ce Giovanni Becali a spus despre Romario Benzar că a contribuit la „distrugerea fotbalului românesc”.

„Lumea a fost surprinsă atunci de transferul meu, crezând că am dat lovitura din punct de vedere financiar, în schimb eu mi-am semnat propria sentință a finalului carierei din punct de vedere sportiv!

Acest transfer a fost intermediat de cei mai cunoscuți impresari din istoria României, oameni cu state vechi în fotbal, care datorită influenței lor in fotbalul MONDIAL au făcut acest lucru să devină posibil. (…)

Vă mulțumesc tuturor celor care s-au implicat direct și indirect în eșecul meu în viața de fotbalist, dar știți și voi că viața va făcut să plătiți x2 pentru tot! ”, a transmis Daminuță pe rețelele de socializare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania