Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ce s-a întâmplat pe Giuleşti, chiar înainte de Rapid – CFR Cluj. Crainicul a amuțit când a auzit ce strigă galeria bucureşteană

Ce s-a întâmplat pe Giuleşti, chiar înainte de Rapid – CFR Cluj. Crainicul a amuțit când a auzit ce strigă galeria bucureşteană

Ce s-a întâmplat pe Giuleşti, chiar înainte de Rapid - CFR Cluj. Crainicul a amuțit când a auzit ce strigă galeria bucureşteană
FOTO: Prosport

Crainicul giuleștenilor a amuțit preț de câteva secunde, în timpul gestului făcut de suporteri înainte de startul meciului Rapid – CFR Cluj.

Rapid dispută primul meci de pe teren propriu în noul sezon din Superliga. Elevii lui Costel Gâlcă au fost primiți în uralele publicului care abia a așteptat să revină la stadion. În timp ce crainicul prezenta rezervele Rapidului, Peluza Nord i-a scandat numele lui Cristi Săpunaru.

Moment special pentru Cristi Săpunaru la meciul Rapid – CFR Cluj

Unul dintre cei mai emblematici jucători rapidiști s-a retras la finalul sezonului trecut. Fanii nu au uitat de Cristi Săpunaru și i-au scandat numele în Peluza Nord, chiar în timp ce crainicul anunța numele jucătorilor de pe banca de rezerve. Crainicul s-a oprit preț de câteva secunde pentru a le permite fanilor să se facă auziți.

Echipele de start:

  • Rapid: Stolz – Manea, Ciobotariu, Pașcanu, Onea – Christensen, Keita – Dobre, R. Pop Petrila – Koljic
  • CFR Cluj: Hindrich – Abeid, Bolgado, Synian, Camora – Păun, Djokovic, Muhar – Deac, Postolachi, Sfaiț

Căpitanul Rapidului, îndepărtat de la club după retragere: „N-am primit nicio ofertă”

Cristi Săpunaru a avut o despărțire cu scandal de clubul său de suflet. Modul în care a fost îndepărtat de la echipă i-a lăsat un gust amar. Victor Angelescu a precizat că i-ar fi sugerat fostului fundaș să lucreze în subordinea noului director sportiv, dar orgoliul lui Săpunaru a făcut ca despărțirea să fie iminentă.

Jucătorul a replicat rapid și a precizat că acționarul minoritar al clubului nu a spus adevărul deoarece el nu a primit nicio ofertă, la scurt timp după ce a „pus ghetele în cui”.

„Se vorbește prea mult și subiectul mă deranjează. Am terminat, am pus o postare, văd că se vorbește prost și se minte și nu-mi place să fie lumea mințită. A fost domnul Angelescu la dumneavoastră în studio și a spus niște chestii care nu sunt adevărate.

 

A spus că știa că n-aș fi acceptat o funcție la Rapid. Are vreo putere? De unde știe dânsul? E o minciună, eu n-am primit nicio ofertă oficială. N-au avut curajul să vină să-mi spună mie în față: «Băi, la revedere, sănătate, n-avem nevoie de tine, nu te pricepi!».

 

Nu era niciun fel de problemă. Nu stau într-un club chiar dacă îl iubesc. Să nu vină să spună niciodată că mi s-a propus sau că am avut o ofertă oficială. N-am avut niciodată vreo ofertă”, a declarat Cristi Săpunaru, la Digi Sport.