Acasa » Diverse » Dieta din cauza căreia Maria Sharapova a renunțat la sport: „Orez alb, fiert la abur, pui foarte uscat și morcovi”. Cum a ajuns să arate la 38 de ani

Dieta din cauza căreia Maria Sharapova a renunțat la sport: „Orez alb, fiert la abur, pui foarte uscat și morcovi”. Cum a ajuns să arate la 38 de ani

Sonia Baciu
19 iul. 2025, 13:30, Diverse
Dieta din cauza căreia Maria Sharapova a renunțat la sport: „Orez alb, fiert la abur, pui foarte uscat și morcovi”. Cum a ajuns să arate la 38 de ani
FOTO: Profimedia 19.07.2025

Maria Sharapova a dezvăluit dieta pe care a urmat-o în timpul carierei sale impresionante, dietă din cauza căreia a și renunțat la sport în urmă cu mai bine de cinci ani.

Fost număr 1 mondial în august 2005, Maria Sharapova (38 de ani) se află într-o formă de zile mari, semn că anii de antrenamente, dar și dietele au ajutat în acest sens.

Dieta din cauza căreia Maria Sharapova a renunțat la sport

Maria Sharapova este stabilită în Los Angeles (SUA), unde locuiește alături de partenerul său, Alexander Gilkes, și de copilul cuplului, Theodore, născut în iulie 2022.

Prezentă la o emisiune cu întrebări picante, jucătoarea din Rusia a reflectat asupra dietei pe care a avut-o în timpul activității sale sportive și nu a ezitat să afirme că aceasta ar fi stat la baza retragerii sale din circuit, în februarie 2020, după o carieră de aproape 20 de ani, în care a câștigat cinci titluri de Grand Slam.

„Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care am părăsit sportul (râde). Nu aveam nimic altceva de făcut decât să stau într-o sală de sport sau într-un vestiar gol, cu o farfurie albă acoperită cu folie de aluminiu în față, întrebându-mă: «Ce e aici?»

Și era doar orez alb simplu, fiert la abur, cu puțină sare și pui foarte uscat. Și morcovi, tot fierți la abur. Cred că aș prefera să mănânc zece aripioare de pui foarte picante, decât să mănânc din nou așa ceva”, a mărturisit Maria Sharapova, scrie MSM.

Potrivit ghidurilor nutriționale, în cazul sportivilor de performanță, raporturile optime de macronutrienți sunt următoarele: 45-65% din totalul caloriilor să fie formate din carbohidrați, 10-35% din acest total să fie cu proteine, iar 20-35% din totalul caloriilor să fie „alocate” grăsimilor.

Maria Sharapova, de cinci ori campioană de Grand Slam

Maria Sharapova a câștigat 36 de titluri WTA, din care cinci sunt de Grand Slam: Wimbledon (2004), US Open (2006) Australian Open (2008) și Roland Garros (2012 și 2014).

Potrivit Forbes, averea Mariei Sharapova este estimată la 220 de milioane de dolari, iar numai din tenis a strâns 39 de milioane de dolari. A fost imagine pentru Nike și Evian, iar recent  a achiziționat participații la Public.com și MoonPay, având în același timp și un loc în consiliul de administrație al firmei Moncler Group, o companie de modă. În 2012 și-a lansat afacerea Sugarpova, unde deține 100% din marcă, însă scandalul legat de dopaj i-a afectat afacerea.

Simona Halep cu Maria Sharapova, în prima sa finală de Grand Slam

Maria Sharapova este cunoscută publicului din România prin intermediul disputelor pe care le-a avut cu Simona Halep, pe care a condus-o cu 7-2, la meciurile directe.

De departe, cel mai răsunător meci a fost finala de la Roland Garros din 2014, prima de Grand Slam pentru româncă și pe care Halep a pierdut-o, dramatic, în trei seturi.

Celelalte victorii ale Mariei Sharapova au fost: turul 3 la Indian Wells (2012), turul 1 la China Open (2012), finala de la Madrid (2014), „sferturi” Cincinnati (2014), turul 1 la WTA Finals (2015) și turul 1 la US Open (2017).

Cele două victorii ale Simonei Halep au fost consemnate în 2017 (turul 3 la Beijing, turneu câștigat și după care a urcat pe locul 1 WTA) și 2018 („sferturi” la Roma), după suspendarea pentru dopaj a rusoaicei.

FOTO: Instagram @ Maria Sharapova