Mihai Stoica a făcut anunțul mult așteptat de fanii FCSB, precizând foarte clar când va putea reveni formația campioană pe Arena Națională.
Din cauza mai multor festivaluri desfășurate pe cel mai mare stadion al țării, FCSB a fost izgonită pentru moment.
Astfel, FCSB a jucat meciul tur din preliminariile UEFA Champions League cu Inter Escaldes pe Stadionul Steaua, iar costurile s-au ridicat la o sumă uriașă.
Concret, MM Stoica a spus că FCSB a plătit aproximativ 100.000 de euro pentru a închiria arena din Ghencea.
În ceea ce privește revenirea pe Arena Națională, oficialul celor de la FCSB spera ca echipa campioană să se întoarcă pe cel mai mare stadion al țării pe 26 iulie, la meciul cu Farul Constanța.
Rămâne de văzut dacă elevii lui Elias Charalambous vor reuși să dispute pe Arena Națională duelul cu „marinarii” patronați de Gică Hagi sau vor fi nevoiți să apeleze din nou la Stadionul Steaua.
„Sperăm să fie totul în regulă cu gazonul de pe Arenă. Vrem să jucăm și cu Farul acolo, să încercăm să jucăm și returul din cupele europene și, bineînțeles, cu Dinamo, ar fi excepțional.
Pe noi ne-a costat anul trecut Europa, organizare și deplasări, peste 3 milioane.
Organizarea acestui meci (n.r. cu Inter D’Escaldes), în condițiile în care noi n-am deschis tot stadionul, că n-avea sens, și am avut un număr la limita minimă de agenți, ne-a costat aproape 100.000 de euro.
N-am ieșit pe minus, dar dacă n-aveam asistența asta și aveam 5-6.000, eram pe mare minus. Acum am depășit puțin (n.r. au fost 13.080 de spectatori la meci).
Cu Sibiul nu o să depășim, vom ieși pe minus. Cu Sibiul va fi mai puțin, cam 80.000 de euro ne costă meciul cu Hermannstadt. 80 și ceva de mii de euro, adică un apartament, ne costă organizarea unui meci. Asta e situația.
Noi n-avem posibilitatea să negociem. Mergem și plătim cât ni se cere. Imaginați-vă că pe noi ne costă 58.000 de euro doar să luăm stadionul. Asta e”, a declarat Mihai Stoica, conform Prima Sport.
În această vară, FCSB este nevoită să folosească din nou stadionul din Ghencea, neputând folosi „casa” de pe Arena Națională. Conform calendarului competițional, formația bucureșteană are deja programate cel puțin două meciuri în următoarele săptămâni:
La un cost estimat de 60.000 de euro pentru fiecare partidă, totalul chiriei se ridică la 120.000 de euro, o sumă enormă.
Această decizie de scumpire este un semnal clar că MApN intenționează să maximizeze veniturile generate de stadion, mai ales că Gigi Becali nu are încă o alternativă la îndemână.