Mihai Rotaru vrea să întărească serios lotul pregătit de Mirel Rădoi și a anunțat că va face nu mai puțin de patru transferuri de top la Universitatea Craiova.
Omul de afaceri vrea ca echipa lui să lupte cu șanse reale la titlu în următorul sezon competițional. Astfel, a anunțat că va aduce în Bănie doi atacanți și doi fundași centrali.
Echipele din Superliga României se întăresc pentru următorul sezon competițional și încearcă să își construiască loturi cât mai puternice. Mihai Rotaru este decis să consolideze echipa pregătită de Mirel Rădoi și a anunțat că va face nu mai puțin de patru transferuri de top la Universitatea Craiova.
Omul de afaceri vrea ca echipa lui să lupte cu șanse reale la titlu în următorul sezon competițional. Astfel, a anunțat că va aduce în Bănie doi atacanți și doi fundași centrali.
„Căpățînă a plecat, este în drum spre Kazahstan și o să semneze un contract. Deci este ca și pleca. Discutăm cu doi atacanți, nu cu unul. Vorbim cu doi atacanți și cu doi fundași centrali. Niciunul nu este român, niciunul nu a jucat în România”, a declarat Mihai Rotaru, conform digisport.ro.
Jovo Lukic, Gjoko Zajkov, Alexandru Mitriță, Ștefan Bană, David Lazar și Alisson Safira se numără printre jucătorii care s-au despărțit de Universitatea Craiova în această perioadă de mercato. Totodată, de menționat este că există posibilitatea ca și Nicușor Bancu, Maldonado, Ivan și Mekvabishvili să-și găsească alte echipe în această vară.
Echipa pregătită de Mirel Rădoi a bifat și la capitolul sosiri. Mihnea Rădulescu, David Matei, Samuel Teles, Alexandru Crețu și Tudor Băluță sunt fotbaliștii aduși până acum de Universitatea Craiova.
Alexandru Mitriță este, cu siguranță, cea mai importantă pierdere suferită de Universitatea Craiova în această perioadă de mercato. Vedeta oltenilor a ajuns în China, la Zhejiang FC, formație care a achitat nu mai puțin de două milioane de euro pentru a-i obține semnătura.
Internaționalul român a debutat deja la noua echipă și a avut parte de un prim meci de vis: a reușit să înscrie de două ori și să ofere o pasă decisivă.