Prezentatorul TV, primul interviu după ce soția lui și două fiice au fost ucise de „criminalul cu arbaletă”

Gigi Grigorescu
Prezentatorul TV, primul interviu după ce soția lui și două fiice au fost ucise de „criminalul cu arbaletă”
Foto: Profimedia, 26 iunie 2026

Vedeta postului britanic BBC a vorbit despre soția și fiicele lui ucise de un ucigaș cu arbaleta și afirmă că discută cu ele în fiecare zi.

Anglia era zguduită, pe 9 iulie 2024, de o crimă oribilă, Kyle Clifford ucigându-le pe soția și două dintre fetele lui John Hunt, comentatorul curselor de cai de la BBC.

Jurnalistul TV a spus cum este viața lui după ce soția și două dintre fiice au fost omorâte de „criminalul cu arbaletă”

La aproape un an de la crima care a șocat Anglia, atât prin modul în care a fost realizată, cât și a persoanelor implicate, John Hunt, comentatorul curselor hipice de la BBC, a vorbit pentru prima dată despre acest subiect.

El a fost invitat într-un studio al postului pe care-l reprezintă, alături de cea de-a treia fiică a lui, Amy. De-a lungul discuției, cei doi și-au stăpânit cu greu lacirmile.

„Nu-mi va fi niciodată rușine să recunosc că iubesc pe cineva cu tot ce am în mine. Pentru că așa mi-aș dori ca cineva să mă iubească. Da, nu a funcționat, dar nu regret că am iubit sau cât de mult am iubit.

Sunt mândru de mine că mi-am dat seama că dragostea merită întotdeauna să fie dăruită, chiar și atunci când s-ar putea să nu fie primită. Nu au fost cuvintele Louisei, dar ar fi putut fi foarte bine.

După cum puteți observa din reacția mea acum, sunt atât de mândru de ei pentru că trăiesc așa și iubesc așa”, a povestit el în cadrul interviului acordat colegei lui, Victoria Derbyshire.

Criminalul a fost condamnat la închisoare pe viață

John Hunt a recunoscut că încă vorbește zilnic cu fetele și soția sa imediat ce se trezește. De asemenea, el a explicat că nu dorește ca cei dragi săi să fie definiți de moartea lor.

„Din momentul în care mă trezesc, le spun bună dimineața fiecăreia dintre ele. Uneori le spun cu voce tare Hannei și Louisei (n.r. – cele două fiice): «Îmi pare rău că nu pot fi cu voi sau cu mama voastră în acest moment». Când închid ochii noaptea, vorbesc și cu ele. Sunt foarte apropiate de mine tot timpul”, a mai precizat el, prezentând fotografii cu familia care nu au fost făcute vreodată publice.

El și Amy au dezvăluit că în zilele de dinaintea crimei nu au existat semne de abuz din partea fostului partener al Louisei în timpul relației lor. Carol, Louise și Hannah au fost găsite moarte în casa familiei din Bushey, Hertfordshire, în iulie anul trecut.

Louise deținea o afacere care se ocupa de îngrijirea cailor, iar Hannah lucra în domeniul frumuseții și esteticii. Amy s-a referit la una dintre serile în care a ieșit la sushi cu cele două surori ale ei.

De asemenea, John și Amy s-au referit la Clifford, admițând că familia s-a chinuit să îl îndrăgească. Îl considerau imatur și lipsit de considerație, iar el se chinuia să accepte criticile și nu putea face față conflictelor.

Louise și Clifford păruseră inițial foarte fericiți în relație, dar lucrurile s-au înrăutățit după primul an. John și-a dat seama că Clifford o manipulase, dar a recunoscut că nimic nu indica faptul că ar fi capabil de crimă.

Mai ales că mamilia nu l-a văzut niciodată agresând-o fizic pe Louise și nici nu l-a auzit ridicând vocea către ea. Fostul iubit al Louisei a fost arestat în urma unei vânători de persoane, dar nu a putut fi interogat în timp ce era tratat pentru o rană suferită la spital.

A apărut la Curtea Coroanei din Cambridge la începutul acestui an, unde într-un final a fost găsit vinovat pentru trei capete de acuzare de crimă, fiind condamnat la închisoare pe viață.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania