Gigi Becali a dezvăluit, după ce FCSB a câștigat al doilea titlu consecutiv în Superligă, câți bani a încasat până acum în actuala stagiune Florin Tănase.
„Tase” a revenit în toamna trecută în curtea „roș-albaștrilor” după experiența din zona Golfului și a primit, după spusele finanțatorului echipei, un milion de euro în acest sezon competițional.
La scurt timp după ce FCSB a pus mâna pe al doilea titlu consecutiv de campioană, Gigi Becali a dezvăluit câți bani i-a plătit până acum în actualul sezon lui Florin Tănase.
Mijlocașul ofensiv a revenit în toamna trecută la echipa din Capitală, după experiența din zona arabă și, conform finanțatorului echipei, fotbalistul a primit un milion de euro în acest sezon competițional.
„Tănase a luat 1.000.000 de euro. Într-un an, de când a venit, cu salariu şi prime, de cupe europene. A ajuns şi atât a luat. Şi va mai lua un milion de euro în fiecare an”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2FFlorin-Tanase-i-a-dat-peste-nas-cu-stil-lui-Marius-Sumudica-dupa-acuzatiile-de-dopaj-1400x1050.jpg)
Florin Tănase ar putea pleca din nou de la FCSB, la finalul sezonului, în cazul unei oferte de nerefuzat dintr-un campionat de top din Europa. Presa din Spania a vorbit la superlativ despre mijlocașul ofensiv și a dezvăluit că acesta ar putea ajunge gratis la Espanyol Barcelona.
„Florin Tănase este din nou în centrul atenției. Atacantul român, unul dintre cele mai proeminente nume ale FCSB-ului în acest sezon, a vorbit public pentru prima dată despre viitorul său apropiat. A insinuat că o schimbare de peisaj este mai aproape decât pare. Numele lui Espanyol este legat de jucător de săptămâni întregi, iar acum chiar Tănase a fost cel care a stârnit speculații.
Profilul său, un jucător ofensiv capabil să joace pe mai multe poziții de atac și cu experiență atât în campionatul său, cât și în Europa, se potrivește obiectivului clubului de a consolida lotul pentru sezonul următor. Acordul ar putea fi facilitat și mai mult de poziția proprietarului de la FCSB, Gigi Becali, care a precizat că ar fi dispus să-l lase pe jucător să plece gratis, în ciuda contractului său cu clubul până în 2026.
Într-un climat financiar dificil precum cel al lui Espanyol, acesta este un aspect important: un transfer gratuit ar permite alocarea resurselor către alte priorități ale conducerii. Tănase a fost un jucător-cheie pentru FCSB atât în campionat, cât și în competițiile europene, iar revenirea sa la echipa națională a României în acest sezon este o dovadă a formei sale bune”, au notat spaniolii de la lagradaonline.com.