Acasa » Diverse » Milionarul de 2,04 metri s-a dus să împingă o mașină electrică rămasă în drum. Cum a reacționat un copil care l-a recunoscut: „Mamă, e chiar el?”

Milionarul de 2,04 metri s-a dus să împingă o mașină electrică rămasă în drum. Cum a reacționat un copil care l-a recunoscut: „Mamă, e chiar el?”

Milionarul de 2,04 metri s-a dus să împingă o mașină electrică rămasă în drum. Cum a reacționat un copil care l-a recunoscut: „Mamă, e chiar el?”
Foto: X @Im_RobM

Fundașul celor de la Newcastle a ajutat pe cineva care a rămas cu mașina electrică în drum, iar cei din jur l-au recunoscut imediat.

Dan Burn este viral pe rețelele de socializaare după ce a fost surprins în trafic ajutând un alt șofer care a rămas cu mașina blocată în mijlocul drumului. Fotbalistul nu a mai ținut cont că ar putea să fie recunoscut, dat fiind faptul că iese rapid în evidență la 2.04 metri și a sărit în ajutorul altui șofer.

Dan Burn, viral pe internet după ce a ajutat un alt șofer să iasă din sensul giratoriu

Fotbalistul care a punctat golul decisiv din finala Carabao Cup, cu care Newcastle a obținut primul trofeu după 70 de ani, a fost surprins în acțiune la finalul săptămânii trecute. Dan Burn i-a surprins pe trecători în timp ce împingea o mașină blocată în sensul giratoriu Moor Farm din Cramlington, aflat la aproximativ 15 kilometri de stadionul echipei pentru care evoluează.

Un șofer a rămas blocat cu o mașină electrică într-unul din cele mai aglomerate sensuri giratorii din zona stadionului, iar Dan Burn a sărit imediat în ajutorul său pentru a nu bloca traficul. Pe filmarea devenită virală pe internet se aude un copil care o întreabă pe mama sa dacă este cu adevărat acel Dan Burn, de la Newcastle, iar răspunsul mamei nu întârzie să apară: „Da. Este o adevărată legendă!”.

Potrivit declarațiilor martorilor, era vorba de o mașină electrică BMW i3 care s-a oprit cu airbagurile declanșate, după ce șoferul a apăsat brusc frâna pentru a evita un accident.

Femeia aflată în mașina din care s-a făcut filmarea, Joeanne, este o îngrijitoare cu normă întreagă. Ea a fost contactată de cei de la The Sun pentru care a precizat că gestul făcut de Dan Burn arată ce fel de om este.

„Demonstrează ce om de calitate este. Mașina era foarte mică, se putea ridica deasupra ei”, a precizat femeia pentru publicația britanică.

Dan Burn, despre incidentul din sensul giratoriu: „E destul de periculos”

„Eram în sensul giratoriu de la Moor Farm. Este destul de periculos pentru accidente, pentru că este destul de confuz pentru oameni. Tipul a lovit camioneta mea și cineva l-a lovit apoi pe el.

 

Airbagurile s-au declanșat și tot, am ieșit și am verificat camioneta mea, iar cineva m-a întrebat dacă pot ajuta să împingem mașina. Cineva a agățat roata. Doar ajutam. Eram pe drum, dar era surprinzător de grea. Am crezut că o voi muta fără probleme”, a precizat fundașul pentru Chronicle Live. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]