Louis Munteanu a auzit de suma pe care e dispus Dan Șucu să o achite pentru mutarea la Genoa și i-a transmis un mesaj președintelui de la CFR Cluj.
Dan Șucu l-a avut în vizor pe Louis Munteanu pentru un transfer în Italia. Milionarul ar fi fost dispus să achite 7 milioane de euro, dar Nelu Varga nu vrea să îl cedeze fără 15 milioane de euro plus 20% dintr-un viitor transfer. Louis Munteanu a auzit ce s-a vehiculat în presă și i-a transmis lui Cristi Balaj că e conștient că vor mai exista astfel de zvonuri și în viitor.
Președintele de la CFR Cluj a vorbit despre situația lui Louis Munteanu, jucător care i-a stârnit interesul lui Dan Șucu pentru un transfer la Genoa. Cristi Balaj a precizat că CFR Cluj nu a purtat negocieri pentru un posibil transfer și că jucătorul e focusat pe ce are de făcut la actuala sa echipă.
„Noi apreciem orice interes care există pentru un jucător de la CFR Cluj. Acum e perioadă importantă a campionatului și jucătorii trebuie să fie concentrați la antrenamente și la ceea ce fac la meciurile oficiale.
Un eventual transfer depinde de evoluțiile lor și nicidecum de discuțiile care apar în mass-media și care pot să încurce în acest moment. Am discutat cu Louis, este conștient, a și zâmbit. Zice: ‘Sunt conștient că apar astfel de lucruri în presă și nu e nicio problemă.
Mă bucur că a zâmbit așa. Am văzut cum se pregătește și e un Louis Munteanu care participă și la faza defensivă, recuperează mingi, câștigă dueluri la cap și prin felul lui de a se pregăti oarecum a devenit un jucător care a înscris atâtea goluri și datorită felului în care se pregătește”, a declarat Cristi Balaj, conform fanatik.
Patronul grupării din Gruia a comentat pe baza zvonurilor apărute în presă legat de suma pe care ar fi dispus să o achite Dan Șucu pentru Louis Munteanu. Neluțu Varga a precizat că nu îl va ceda fără 15 milioane de euro, o sumă mult prea mare chiar și pentru un club din a doua jumătate a clasamentului din Serie A.
„Pot să-i transmit prietenului meu Dan Șucu că Louis nu pleacă de la CFR Cluj fără minim 15 milioane de euro plus procente! Deci, dacă vrea să-l ia pe Louis Munteanu cu 7 milioane de euro la Genoa, poate să uite de ofertă”, a precizat Varga, potrivit sursei enunțate mai sus.