„Marseille condusă de Bernard Tapie mi-a oferit 100.000 de dolari să fac penalty împotriva lui Dinamo!”. Marius Cheregi face dezvăluiri explozive despre culisele negre ale fotbalului românesc. EXCLUSIV

Marius Cheregi (57 de ani), fost campion cu Dinamo la începutul anilor 90 și internațional român cu șase selecții într-o generație în care se ajungea foarte greu la națională, a oferit un interviu în exclusivitate pentru ProSport în cadrul căruia face mai multe dezvăluiri de calibru.

Fostul mijlocaș, care în cariera sa a mai trecut pe la UTA, FC Bihor și FC Brașov, povestește cum a fost ținta unei tentative de corupere la meciul pe care Dinamo l-a disputat contra celor de la Olympique Marseille, în 1992, în turul doi al Ligii Campionilor.

Pe parcursul interviului, Cheregi, care în prezent lucrează în domeniul asigurărilor, survolează realitatea fotbalului românesc de după Revoluție și susține că Steaua și Dinamo au avut interzis să câștige primul campionat de după căderea regimului Ceaușescu. Cumnatul lui Ionel Dănciulescu povestește cum la Kosice, unde a fost rezervă în meciul de tristă amintire Cehoslovacia – România, șefii cluburilor de la noi au strâns o sumă importantă de bani pentru a-l corupe pe arbitrul partidei, reputatul danez Kim Milton Nielsen.

Vezi galeria foto
4 poze

100.000 de dolari pentru un penalty împotriva propriei echipe! Marius Cheregi, dezvăluire după 33 de ani. Cum a încercat Olympique Marseille, echipa marelui Bernard Tapie, să-i cumpere pe jucătorii lui Dinamo. INTERVIU EXCLUSIV

Ce faci în prezent, suporterii dinamoviști nu prea mai știu multe lucruri despre tine, mai ales că nu prea ți-a plăcut să dai interviuri?

Lucrez în domeniul asigurărilor de 7 sau 8 ani. Timp de 13 ani m-am ocupat de un restaurant în București, o afacere de familie. Mi-am și făcut un calcul exact, au fost 4750 de zile. În rest sunt bine, mă uit la fotbal, însă nu atât de des.

🚨 LIVE Tragerea la sorți a Campionatului Mondial 2026. Adversarii României de la turneul final. Donald Trump a sosit la ceremonie!

19:12

„Este favorită!”. Marius Șumudică, anunț ferm înainte de FCSB – Dinamo

18:55

De ce spui nu așa de des, nu-ți permite timpul, așa de ocupat te țin asigurările?

Nu, motivul este legat de ce oferă fotbalul din ziua de azi, din punctul meu de vedere totul este extrem de previzibil și atunci nu prea mai am o plăcere deosebită. Nu mai am răbdarea să mă uit 90 de minute, prefer ce se încarcă pe YouTube, faze, bucăți din meciuri.

După ce te-ai lăsat de fotbal nu ai mai continuat în fenomen, de ce?

Am fost o perioadă observator la Liga 1, liga secundă și chiar la meciuri din liga a treia, dar nu m-a încântat foarte tare nici treaba asta. Noi, după 35 de ani, nu avem o autostradă să lege estul cu vestul sau sudul cu nordul. Și atunci deplasările erau foarte greoaie.

Penalty-ul care i-a schimbat destinul. „Am ratat și am plecat”

Ai venit la Dinamo în perioada lui Vasile Ianul. Cum a fost această trecere, tu ai fost transferat de la FC Bihor?

Nu a fost atât de dificil. Eu în 1989 am ratat un penalty, jucam la UTA și aveam derby împotriva Politehnicii Timișoara, Crăciunescu a fost arbitru. Și m-am băgat eu la un penalty, am executat prost, am ratat și, de acolo, destinul s-a schimbat total pentru mine. Dacă înscriam, UTA poate promova în primul eșalon, dar așa a trebuit să plec, nu simțeam că o să pot să trec peste asta, mai ales că oamenii nu te uită. Și atunci am plecat la Oradea, la FC Bihor. După șase luni, în ianuarie 1990, am fost convocat la echipa națională. În vară, după ce s-a terminat campionatul, am semnat la Craiova, iar în schimbul semnăturii mele, Marcel Popescu m-a trimis să tratez cu Dinamo.

Cum așa?

Uite așa, Marcel Popescu mi-a dat țeapă, a fost un măgar. În baza semnăturii mele cu Craiova, la doar câteva ore, am ajuns să tratez cu Dinamo. Cu două ore înainte vorbisem cu Steaua, cu un colonel de la ei. Mi-a zis să semnez și îmi dă banii în Belgia, aveau ei un meci acolo. I-am spus că tocmai ce m-am fript cu Marcel Popescu la Craiova și cum, el vrea să-mi dea banii în Belgia? „Să fii sănătos!”. Și am rămas la Dinamo, pentru că Ianul a fost foarte corect, cu el nici nu trebuia să semnezi vreun contract, așa era de corect. A fost un conducător foarte bun, i-a ajutat pe mulți, pe mult prea mulți!

Practic ai negociat, în aceeași zi, cu cele trei echipe de top din fotbalul românesc, totuși nu înțeleg cum te-a folosit Marcel Popescu…

În urma semnăturii mele la Craiova, în Bănie a ajuns Florin Prunea. Asta a făcut Marcel Popescu, așa s-a folosit de mine și cam asta era atmosfera atunci în fotbalul românesc. Și așa am trecut la Dinamo în 1990. Însă după 1990, Steaua și Dinamo nu mai aveau voie să câștige campionatul, așa au fost ordinele.

Cum asta, a existat un astfel de ordin? Să spunem că Universitatea Craiova este prima câștigătoare a titlului după Revoluție, în sezonul 1990-1991, acesta fiind și ultimul trofeu de asemenea calibru al echipei.

Nu avea voie categoric, nu-i lăsau nici arbitrii, pentru că era o comandă de sus de undeva, de foarte sus. Nu aveau voie, simplu! E adevărat că cei de la Craiova aveau o echipă bună, dar nu știu dacă întrecerea se desfășura în condiții normale, dacă ei ar mai fi câștigat campionatul.

Asta știați voi, jucătorii, că Steaua și Dinamo nu aveau voie să câștige campionatul?

Da, știam toți.

De unde venea ordinul ăsta?

Pentru că așa trebuia să apară. Steaua și Dinamo au fost cluburi militarizate. Deși trebuie să repet, Craiova avea o echipă bună și nu vreau să le iau meritul, dar așa a fost, asta am văzut și am simțit, iar în anii care au trecut, timpul mi-a confirmat și punctul ăsta de lumină s-a făcut foarte mare pentru mine.

Vasile Ianul, nababul fotbalului românesc de după Revoluție. Prime uriașe, dolari, mașini de teren și un întreg campionat plătit de șeful lui Dinamo. „Ne-a dat fiecărui titular 5000 de dolari. În România se câștiga undeva la 100-110 dolari pe lună”

Dinamo a luat următorul titlu după un sezon în care voi nu ați pierdut niciun meci. Care a fost povestea acelui sezon, s-a spus că au fost foarte multe blaturi?

Da, erau. Cu Brașovul e un exemplu, dar noi eram prea buni, făceam egaluri. Așa a fost, încă dinainte de 1989, erau echipe satelit și pentru Dinamo și pentru Steaua. Dar am avut un traseu bun și, după, i-am eliminat pe Sporting Lisabona. 

O echipă cu Balakov, Cadete și un tânăr extrem de talentat, Figo. Cum a fost acea dublă de referință? În Portugalia ați pierdut cu 1-0, însă la retur ați întors rezultatul, în prelungiri, prin golurile lui Gerstenmajer?

Figo avea 19 ani, dar alerga de zici că era laser, avea o viteză uluitoare. Era foarte periculos și mi-am zis că trebuie să fac ceva cu el… și am intrat într-o alunecare așa de tare că m-au durut și pe mine crampoanele. Săracul a ajuns pe targă. Acolo am pierdut cu 1-0, a greșit Stelea, a calculat greșit și și-a băgat mingea în poartă. La București, imediat după meci, în vestiar, a venit Ianul și ne-a dat fiecărui jucător titular 5000 de dolari. Gândiți-vă că atunci, în România se câștiga undeva la 100- 110 dolari pe lună.

• Urmărește în clipul de mai jos rezumatul meciului dintre Dinamo și Sporting Lisabona

Era darnic Ianul și, după Campionatul Mondial din 1990, după ce Dinamo a vândut mulți jucători, avea și foarte mulți bani.  

Clubul era bogat, a câștigat bani mulți, avea, atunci, 7-9 milioane de dolari, așa cum spui și tu, după Campionatul Mondial din Italia. Când se întorcea Ianul din străinătate, mulți îl așteptau la aeroport, Romică Pașcu, Jean Pădureanu… . Când revenea cu valiza după ce încasa bani de pe undeva, anumite tranșe din anumite contracte, Pădureanu și Pașcu erau la aeroport, așteptau văcuța Milka sau borcănelul cu miere. El le dădea. A fost o perioadă în care Vasile Ianul plătea doar ca un jucător să nu se ducă să semneze cu Steaua.

Misteriosul român din Franța care a intrat în hotelul dinamoviștilor și a promis 50.000 de dolari pentru un penalty. „Am refuzat și a mărit suma la 100.000”

Un alt meci de referință pentru generația voastră a fost dubla cu Olympique Marseille, din toamna lui 1992. Au existat anumite zvonuri cum că nu v-ați fi apărat corect șansele în partida retur din Franța. 

Am făcut 0-0 la București, apoi am pierdut la ei, 2-0. Dar ce echipă aveau! Plus un patron extrem de bogat, Bernard Tapie! Barthez, Boli, Desailly, Boksic, Deschamps, jucători fantastici! Atunci, înaintea partidei din Franța, a venit un român, care era stabilit în Franța, contactat de cei de la Olympique Marseille. Mi-au propus, prin el, să-mi dea 50.000 de dolari să fac un penalty. Am refuzat, după aceea au mărit suma la 100.000 de dolari. L-am scos afară din cameră, iar în următorul minut m-am dus la ușa președintelui Ianul, l-am anunțat și i-am zis direct în față cum stau lucrurile. Ce a fost după, nu știu. Am vrut să fiu corect, nu puteam să fac așa ceva, am preferat să nu pun mâna pe bani nemunciți. Și nu-mi pare rău, alții poate ar zice că am fost un prost. Fiecare, însă, e cu alegerea lui.

• În acel sezon, Olympique Marseille a câștigat Champions League după ce a învins în finală pe AC Milan. Înaintea ultimului act cu italienii, Cornel Dinu a povestit că Tapie l-a contactat și i-a promis 20.000 de dolari pentru a-i oferi lui Ion Crăciunescu, cel care arbitra partida dintre Bruges și Marseille. Banii erau pentru ca Boli să nu ia un cartonaș galben, avertisment care l-ar fi suspendat pentru finala cu Milan.
• În serialul „O mie de vieți ale lui Bernard Tapie”, producție lansată de Netflix, este redat, fictiv, dialogul care ar fi avut loc între fostul arbitru internațional și milionarul francez. Chiar dacă numele lui Crăciunescu nu este menționat, în episod se discută despre meciul indicat de Cornel Dinu, FC Bruges vs Olympique Marseille. Boli avea să înscrie singurul gol al finalei cu AC Milan.

Au fost și alți colegi care au primit oferta asta, ai vorbit cu ei?

Poate au fost, nu am de unde să știu, dar nu cred că ar fi luat cineva de la noi. Dar cine știe! Însă să faci o astfel de afirmație îți trebuie dovezi irefutabile. Nu le-am spus colegilor nimic, nu avea niciun sens, i-am transmis domnului Ianul și sunt sigur că era și Coco Deleanu, care avea funcția de vicepreședinte la acea vreme. A fost și Cornel Dinu atunci cu noi și, 100%, a aflat atunci, i-a spus Ianul.

• În cartea „Misterele lui Mister” semnată de Cornel Dinu, fostul selecționer a povestit două episoade legate de dubla din 1992 dintre Dinamo și Olympique Marseille. „Procurorul” a relatat că la București, la etajul 15 al hotelului Intercontinental, Vasile Ianul i-a propus lui Jean Pierre Bernes, mâna dreaptă a lui Tapie, ca în schimbul a jumătate de milion de dolari, „câinii” să se predea fără luptă. La retur, după 0-0 pe stadionul „23 August”, tot „Mister” povestește că Tapie a încercat, la rândul lui, „într-o cameră de hotel”, să le ofere roș-albilor aceeași sumă, însă a fost refuzat.

Ție ce ți-a spus Ianul?

Mi-a mulțumit. Noi oricum jucam pe 30.000 de dolari de om, plus un Nissan Patrol 4×4, care tot pe acolo era. La Marsilia am avut un gol marcat corect, l-au anulat, apoi Selymes a ratat două ocazii importante, una a tras în portar, la cealaltă a dat puțin peste poartă. Francezii au fost și ajutați de arbitri.

Cine era acest român și cum a ajuns la tine?

Nu-l cunoșteam, a ajuns acolo chiar după ce ne-am cazat, a venit și la antrenamentul oficial. M-am trezit cu el în cameră și mi-a zis când eram doar noi doi.

Vorbesc ca un om care a evoluat ani mulți la nivel înalt, și înainte de ’89, și după. Simt când o partidă nu se dispută doar pe teren. Iar la Marseille n-a fost cum trebuia să fie. Nu vreau să arunc pisica în curtea unuia sau a altuia, dar a fost evidentă diferența de abordare a returului față de tur. Atitudinea a fost cu totul alta”, relatare, sub protecția anonimatului, a unui jucător dinamovist din acele vremuri, mărturisire publicată, în 2021, de Gsp.ro.

Atmosfera la Dinamo- Steaua în urmă cu trei decenii. „Pe teren ne omoram, pumni, coate, de toate, dar după meci mergeam cu nevestele și stăteam la masă, vorbeam, povesteam”

Cum erau derby-urile cu Steaua în acea perioadă?

Intrai în febra meciului cu opt, nouă zile înainte, în fiecare noapte te gândeai, studiai adversarul, era ca la spionaj. Foarte greu era cu Vlădoiu, nu pot să uit, avea centrul de greutate jos, era puternic ca un buldog, schimba direcția, lovea bine mingea. Pe teren ne omoram, pumni, coate, de toate, dar după meci mergeam cu nevestele și stăteam la masă, vorbeam, povesteam, peste câteva săptămâni ne vedeam la lot. Meciuri cu mare intensitate, așa cum se întâmpla și în UTA cu Poli Timișoara. Când m-am născut am învățat trei cuvinte: mama, tata și, după, UTA. Țin minte că a fost un scandal mare la un moment dat, au venit cei de la Poli cu un sicriu în oraș, s-au bătut, era pe vremea Miliției. A ieșit urât, au aruncat cu pietre, mașini sparte, cred că au dat și cu „Molotov”.

• Urmărește, în clipul de mai jos, un gol senzațional marcat de Marius Cheregi într-un meci cu Petrolul – Dinamo disputat în 1992

Ai zis că Steaua te-a dorit, ai avut ofertă și de la Poli?

M-a vrut și Poli, mi-a promis cineva că mă bagă la facultate, m-am dus la Timișoara, dar nu am putut să semnez. Mi-am zis că ce să caut eu aici, mă înjură ăștia, nici nu o să mai pot să intru în orașul meu. Cam așa se trăiește acolo, am renunțat, nu am putut să trădez.

Care e cel mai mare regret din cariera ta?

Am fost pe lista de rezerve să merg la Coppa del Mondo, jucam atunci la Bihor. Eu, Pavel Badea și singurul care s-a dus după ce s-a accidentat, din păcate, Dan Petrescu și i-a surâs lui norocul, Adrian Popescu de la Craiova. Și mai e ceva, nu am reușit să promovez cu UTA. Ăsta e regretul meu, dar sunt mulțumit că am prins niște ani frumoși la echipa națională, între 1990 și 1993. Am fost într-un turneu amical în America de Sud, în care am văzut atâtea țări și am jucat multe meciuri. Ecuador, Peru, Argentina… am întâlnit și echipe de club și cred că am zburat cu 30 de avioane în turneul ăla. Când am trecut Atlanticul, de la Madrid la Buenos Aires am băut o sticlă de Ballantine’s singur, m-am îmbătat și m-am trezit, am trecut de la palton, la tricou. Am fost conduși de Cornel Dinu și Gino Iorgulescu. Mister era o enciclopedie, pregătea meciurile într-un mod deosebit. Era senzație, mai povestea și de Waterloo și unor colegi de-ai mei, dacă nu le-a plăcut istoria, le cam cădea pe lângă. Era foarte, foarte inteligent, motivator, știa să vorbească și elevat și pe limba vestiarului.

Foto: Sport Pictures

Știu că și Ilie Dumitrescu a mers în acest turneu, Ovidiu Stângă de la Craiova, Gică Mihali, jucători care au prins echipa națională la turnee finale.

Da, da, un evreu isteț din America de Sud ne-a făcut turneul ăsta. La un moment dat eram în Peru, la Lima, colegul meu de cameră era Ilie Dumitrescu. Aveam meci în Ecuador și ne-am luat echipamentul, ghetele și ce mai aveam noi nevoie, celelalte bagaje le-am lăsat la hotel, că ne întorceam și plecam, după, spre alt meci. Și am stat noi la o cafea, la o apă, iar când am mers la toaletă ne-au furat bagajele. Și eu și Ilie am rămas fără ghete. A trebuit să ne cumpărăm unele noi, iar la ghete nu e ca la pantofii de zi, trebuie bătute, e mai complicat.

Coșmarul de la Kosice trăit de pe bancă. „Cei care merg la sală mai iau steroizi, acolo au fost niște steroizi verzi. Și nu puțini”

Ai fost rezervă la Kosice, o partidă de referință pentru fotbalul românesc, ce s-a întâmplat acolo?

Un mare ghinion. Între timp, peste ani, am aflat că arbitrii partidei au avut o sumă frumușică din partea noastră, a românilor. Trebuia să ajungem la turneul final cu un mic ajutor, se mai întâmplă și chestiile astea. Dar totul a fost cusut cu susul în jos, o zi nefastă total. A fost un accident super stupid, cu niște, cum să spun… cei care merg la sală mai iau steroizi, la Kosice au fost niște steroizi verzi. Și nu puțini. Cine i-a dat… greu de spus. Acolo cred că a ajutat cineva de la Bistrița, cineva de la București, de la Brașov să adune niște bani. Mister Dinu, la ședință, era extrem de sigur pe el și s-a întâmplat ce nimeni nu credea vreodată. E ca și cum un vânător își vede prada prin lunetă, e sigur că o împușcă, dar s-a întâmplat ceva.

• Reputatul arbitru danez Kim Milton Nilsen a fost arbitrul partidei Cehoslovacia- România (5-2) din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din America, meci în urma căruia selecționerul Cornel Dinu a fost demis.

Au vrut cei de la federație, că au niște relații… Chiar au decontat, se zice, o sumă de bani cum au decontat și la Kosice. La Kosice au spus că au plecat domnul Albu (n.r. – Marian Albu, trezorierul FRF, ulterior oficial al lui Dinamo) și domnul Bivolaru (n.r. – Cristian Bivolaru, secretar general adjunct al FRF) să discute cu Adamec, care era secundul selecționerului de acolo, să faciliteze… că ei nu prea mai aveau șanse atunci. Noi mai aveam. Cu o oră și jumătate înainte de meci a fost această discuție că ar fi facilitat prestația noastră și cu Nielsen, arbitrul, dar și cu câțiva jucători. Cu o oră și un sfert, l-am rugat pe domnul Albu: dă-mi și mie lista jucătorilor pe care i-ați sensibilizat cu Adamec. Nu era niciunul. Dar se pare că s-a decontat și atunci o sumă. Cinci zerouri, cam acolo. Trecut de 150.000” – Cornel Dinu, în 2019, pentru Gsp.ro

Au fost discuțiile cu titularizarea lui Silviu Lung…

El era un portar valoros, dar așa i-a fost destinul la acel meci. Dubovsky a înscris de două ori și a semnat cu Real Madrid. Și uite ce destin și pentru el! Peste ani ce i s-a întâmplat, ce mare dramă! Era ultimul lor meci sub numele de Cehoslovacia, apoi s-au despărțit, Cehia și Slovacia, nu aveau pentru ce să mai tragă, poate doar pentru mândria lor. Îmi aduc aminte că la acel meci a debutat la națională și regretatul Daniel Prodan. Eu cred că atunci i s-a făcut o nedreptate lui Cornel Dinu, nu trebuia îndepărtat. Istoria poate mă contrazice, pentru că echipa s-a calificat cu Iordănescu.

• Peter Dubovsky, fotbalist care a bifat două sezoane în tricoul lui Real Madrid, a murit în urma unui tragic accident. Aflat în vacanță în Thailanda, slovacul a alunecat de pe o stâncă în timp ce își făcea o fotografie, a suferit mai multe fracturi și s-a stins, câteva ore mai târziu, la spital.

Vreau să te întreb și de Dinamo din prezent, cum ți se pare echipa?

Eu am jucat patru ani și jumătate la Dinamo, perioadă în care în care am fost o dată pe primul loc, o dată pe locul doi și de trei ori pe locul trei. Nu mă așteptam, sincer, să intre în play-off. E păcat că sunt așa mulți străini, dar pe vremuri era foarte ușor să faci o selecție, erau centre zonale, toate fabricile aveau echipe de fotbal cu formații de juniori. Alte vremuri, acum lucrurile stau altfel, sunt alte criterii, fotbalul s-a schimbat.

Fotbalul l-am început la Arad, la Gloria, profesorul Marius Demian căruia vreau să-i mulțumesc, dar la câte a făcut pentru mine și colegii de atunci, nici nu vom avea vreodată cum să-i mulțumim.  Trebuie să-i menționez pe Robert Cosmoc, Gigi Mulțescu și Cornel Dinu, cei care au avut un cuvânt greu în cariera mea- Marius Cheregi

Marius Cheregi – mijlocaș născut pe 10.04.1967, 170 de meciuri în Divizia A, 20 de goluri, 6 meciuri pentru România

• UTA: 1985-1989
• FC Bihor: 1989 – 1990
• Dinamo: 1990- 1993 și 1995-1996
• Cercle Bruges: 1993-1994
• Samsunspor: 1993-1995
• FC Brașov: 1996-1997
• Hapoel Taibe: 1997-1998
• Hapoel Beer Sheva: 1998-1999
• Videoton: 1999- 2000
• Ferencvaros: 2000-2003