Mirel Rădoi şi-a anunţat strategia pentru play-off: „Am hotărât asta”

Mirel Rădoi şi-a anunţat strategia pentru play-off: „Am hotărât asta”
Foto Sport Pictures

Universitatea Craiova şi U Cluj deschid play-off-ul, vineri, de la ora 20:00, pe arena „Ion Oblemenco”, meci arbitrat de Florin Andrei din Târgu Mureş, la VAR fiind delegat Rareş Vidican din Satu Mare.

Cele două formaţii s-au întâlnit recent, tot în Bănie, iar gazdele s-au impus cu 1-0, meciul fiind marcat de un scandal care l-a avut în prim-plan pe Sorin Cârţu.

Antrenorul oltenilor Mirel Rădoi spune că strategia pe care a hotărât-o împreună cu jucătorii este ca Universitatea Craiova să-şi impună stilul, deviza fiind: „Să facem din fiecare stadion, casa noastră!”.

Mirel Rădoi: „Dacă vom câştiga meciul cu U Cluj, avem şanse mari la titlu”

„Va fi o partidă interesantă, disputată, şi cu ceva incidente nefericite la ultima întâlnire aici, e clar că vor veni mult mai determinaţi, probabil şi cu gândul la o revanşă, fiecare îşi doreşte victoria, pentru că este o bătălie crâncenă, cum nu a mai fost până acum. Nu cred că U Cluj îşi va schimba principiile de joc, nu văd ce ce ar juca altfel. Am jucători inteligenţi, care nu răspund la provocări, nu îmi e teamă, i-am simţit foarte bine pregătiţi fizic şi mental.

În afară de Paradela şi Cicâldău, nu avem probleme de lot. Suntem pregătiţi pentru meci, chiar dacă am pierdut la Bucureşti, a fost o amărăciune timp de două zile, dar băieţii s-au antrenat foarte bine, avem o motivaţie în plus, după ce s-a întâmplat la Bucureşti. Este un nou campionat, sunt cele mai bune 6 echipe în play-off, sunt distanţe mici între ele. E important locul pe care terminăm campionatul, dar mai important acum pentru mine este să văd cum reacţionează jucătorii sub presiune, este o evaluare a lotului pentru ce se va întâmpla în vară. Cred că avem lucruri care pot fi de de partea noastră. De exemplu, la Botoşani, Mitriţă a fost cu noi, chiar dacă era suspendat, Cicâldău a venit în cârje la meci, Paradela e mereu în vestiar, suntem o echipă, o familie, suntem uniţi şi poate fi un avantaj în lupta pentru titlu”, a declarat Mirel Rădoi.

Tehnicianul a continuat: „Nu mă voi uita la clasament nici dacă vom câştiga, pentru că avem un target stabilit pentru când ne vom uita şi acela e atunci când vom fi campioni. Prima şi ultima impresie contează, aşteptăm publicul în număr mare. Faţă de meciul de la FCSB, când am spus că acela care va marca primul are mari şanse să câştige, cred că acum nu este sigur de victorie cine va deschide scorul, fiindcă este ca un meci de box, fără mănuşi, cu garda jos, se poate întâmpla orice.

Dacă vom câştiga meciul cu U Cluj, avem şanse mari la titlu, de aici plecăm cu calculele, mergem de la meci la meci. Avem un avantaj, pentru că jucăm acasă. Dacă au fost lideri atâta timp, înseamnă că cei de la U Cluj sunt o echipă puternică, sper să termine benzina cu noi, apoi să facă iar plinul. Nistor şi Chipciu sunt foarte importanţi, aduc un plus, dar nu sunt determinanţi. Aşa cum arată clasamentul, plecăm cu a treia şansă în lupta pentru titlu. Să sperăm că anul acesta va fi o excepţie şi va câştiga titlul echipa de pe locul 3. Diferenţa de puncte este foarte mică şi orice se poate întâmpla, în fiecare minut, toate echipele au şanse la titlu, au fost 5 lideri în 5 zile pe final de campionat. Am hotărât cu jucătorii, ca de acum încolo, fiecare stadion din ţară să-l facem casa noastră, această echipă trebuie să aibă o identitate, când ajungem pe un stadion, trebuie să punem stăpânire pe el”.

Mirel Rădoi le dă speranţe celor de la FCSB pentru meciul cu Lyon

Antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, spune că FCSB are o misiune dificilă în seara aceasta, de la ora 22:00, la Lyon, în returul optimilor Europa League, dar nu exclude surpriza. Fostul jucător al Stelei a adus în discuţie remontada din meciul Steaua – Valencia, din urmă două decenii, când roş-albaştrii, cu Mirel Rădoi în teren, au obţinut calificarea, după ce pierduseră în tur cu 2-0.

„Nu ştiu dacă FCSB poate face o surpriză la Lyon. Rezultatul din tur le taie puţin din elan, dar sper să reuşească o victorie de moral, va fi greu, dar nu imposibil. Noi, când eram la Steaua, am mai recuperat după o partidă pierdută cu Valencia, dar noi atunci am jucat acasă, ei joacă acum în deplasare, dar cred că orice poate fi posibil în fotbal”, a declarat Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi s-a aflat pe teren la trei dueluri cu Lyon, în 2006 şi 2008, chiar din postura de căpitan al echipei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania