Real Madrid, pericol pentru FC Barcelona. Florentino Perez l-a văzut jucând pe Andrei Rațiu și a cerut imediat informații despre român: „L-a impresionat”

Gigi Grigorescu
Real Madrid, pericol pentru FC Barcelona. Florentino Perez l-a văzut jucând pe Andrei Rațiu și a cerut imediat informații despre român: „L-a impresionat”
Mediafax Foto

Dorit de Barcelona, Andrei Rațiu a stârnit curiozitatea președintelui lui Real Madrid, Florentino Perez, care a cerut imediat informații despre român.

Echipa spaniolă Rayo Vallecano joacă duminică, 9 martie, de la ora 17:15, în deplasare, împotriva lui Real Madrid, în etapa 27 din La Liga.

Cum l-a impresionat Andrei Rațiu pe Florentino Perez, președintele lui Real Madrid

În precedentul meci jucat acasă la mutipla campioană a Spaniei și a Europei, Andrei Rațiu a avut o prestație excelentă. Pe 5 noiembrie 2023 scorul final era 0-0, iar brazilianul Vinicius nu mișca în fața internaționalului român.

„Rațiu l-a impresionat pe Florentino Perez. Atât de mult încât președintele lui Real Madrid i-a întrebat pe cei din jurul lui: ‘Cine e băiatul ăsta?’. A fost foarte impresionat, iar apropiații i-au oferit câteva informații despre jucător.

Vinicius și Rațiu au fost cei mai rapizi jucători ai acelei etape. Jucătorul lui Real Madrid a atins 36 km/h, în timp ce fundașul de la Rayo a rămas la 35,6 km/h. La acel meci, a rămas celebră o frază rostită în glumă de Rațiu: «Vini nu mă poate prinde»”, scrie AS.

Două goluri și tot atâtea pase decisive a dat Andrei Rațiu în acest sezon din La Liga

Directorul sportiv al lui Rayo Vallecano, David Cobeño, a transmis un mesaj clar pentru echipele care vor să-l transfere pe Andrei Rațiu. Concret, internaționalul român poate fi vândut doar în schimbul sumei de 25 de milioane de euro, atât cât este clauza de reziliere a fotbalistului.

Contractul fundașului dreapta al naționalei României cu Rayo Vallecano expiră în vara lui 2028, iar jumătate din valoarea clauzei de reziliere a contractului va ajunge la Villareal, echipă care l-a format.

„Rațiu la Barcelona? Există zvonuri, dar nu știu nimic. Poziția noastră este clară pe acest subiect: cine îl vrea pe Rațiu trebuie să plătească clauza de reziliere.

Noi suntem cei care au mizat pe el și i-au oferit șansa de a juca în prima ligă. Oricine îl vrea trebuie să îi achite clauza. Noi ne dorim ca el să rămână, nu vrem să plece”, a spus Cobeño, la emisiunea El Partido de la Una, de la Telemadrid.

În actuala stagiune competițională, Andrei Rațiu a jucat 25 de meciuri pentru Rayo, dintre care 24 în campionat. A marcat două goluri și a oferit tot atâtea pase decisive.

De asemenea, a fost integralist în toate cele 6 partide jucate de naționala României în Grupa C2 din Liga Națiunilor: 3-0 în deplasare cu Kosovo, 3-1 acasă cu Lituania, 3-0 în deplasare cu Cipru, 2-1 în deplasare cu Lituania, 3-0 cu Kosovo la „masa verde”, după ce meciul de pe Arena Națională a fost suspendat în minutul 90+2, când oaspeții au ieșit de pe gazon, și 4-1 acasă cu Cipru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri