Acasa » Fotbal Intern » Superliga » L-a făcut praf pe fotbalistul FCSB: „Trebuie să alergi până îți ies ficații”

L-a făcut praf pe fotbalistul FCSB: „Trebuie să alergi până îți ies ficații”

Andrei Ducman
07 mart. 2025, 14:35, Superliga
L-a făcut praf pe fotbalistul FCSB: „Trebuie să alergi până îți ies ficații”
Foto: Sport Pictures

Marius Baciu l-a făcut praf pe fotbalistul vedetă de la FCSB, despre care a spus că a avut o atitudine delăsătoare la meciul cu Olympique Lyon. Fostul fotbalist crede că Andrei Gheorghiță „trebuia să alerge până îi ies ficații”.

Duelul dintre FCSB și Olympique Lyon, terminat cu scorul de 3-1 pentru oaspeți, l-a adus pe Andrei Gheorghiță în colimatorul analiștilor TV. Fotbalistul este criticat pentru lipsa de implicare pe faza de pressing.

Noua vedetă de la FCSB, criticată pentru atitudinea delăsătoare de la FCSB – Lyon 1-3

Andrei Gheorghiță a fost rezervă în meciul campioanei cu Olympique Lyon, fiind trimis pe teren, la pauza partidei. Fotbalistul adus de la Politehnica Iași l-a înlocuit pe italianul Cisotti în banda stângă.

Marius Baciu, fost jucător al Stelei București, l-a criticat pe fotbalist pentru lipsa de implicare pe faza de pressing. Acesta crede că Gheorghiță nu a alergat pe cât ar fi trebuit să o facă, în fața unui adversar ca OL.

„Mie mi s-a părut şi Gheorghiţă în Ramadan astăzi. Deci vorbesc foarte serios, nu glumesc. Nu am nicio treabă cu băiatul ăsta, chiar l-am lăudat, a venit de la Iaşi. Toate mingile pe care le-a pierdut, rămâne jos şi ce aştepta?

Băi, Gheorghiţă! Sincer, tot respectul, ai venit de la Iaşi, vorbeşti frumos la microfon, dar trebuie să te ridici, să dai călcâie la palton. Să alergi până îţi ies ficaţii pentru că ai intrat în a doua repriză. Chiar dacă nu îţi recuperezi mingea, să vii după adversarul tău direct, că joci contra lui Lyon, nu să rămâi pe jos!

Pe mine asta mă deranjează foarte mult la un jucător tânăr. Dă din mâini şi se uită, mingea la 3 metri de el şi el a rămas joc 15-20 de secunde şi îl admira pe colegul lui cum alerga să recupereze mingea.

Tu eşti primul care trebuie să meargă, chiar dacă nu ajungi să recuperezi mingea, dar dai dovadă de caracter, pentru că ai intrat la pauză. Pe mine m-a deranjat atitudinea lui! Ai pierdut mingea, bun, se întâmplă, joci cu Lyon. Dar te întorci şi îţi iei poziţia defensivă” , a declarat Marius Baciu, în exclusivitate pentru Prima Sport.

FCSB, șanse mici de calificare în sferturile Europa League

FCSB are șanse mici de calificare în sferturile de finală ale Europa League, întrucât are nevoie de o victorie la trei goluri diferență. Campioana nu va trimite garnitura principală în „Hexagon”, după cum anunța Gigi Becali.

Patronul bucureștenilor crede că este mai important campionatul acum, decât o calificare în fața lui Olympique Lyon.