Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Reacția lui Tavi Popescu, după ce a aflat de moartea lui Luca Manolache

Reacția lui Tavi Popescu, după ce a aflat de moartea lui Luca Manolache

Alex Oroianu
28 feb. 2025, 16:16, Superliga
Reacția lui Tavi Popescu, după ce a aflat de moartea lui Luca Manolache
Sursa foto: Sport Pictures

Tavi Popescu a reacționat, după ce a aflat de moartea tragică a colegului său de la FCSB, Luca Manolache.

Vineri, 28 februarie 2025, Luca Manolache a decedat la vârsta de doar 19 ani. Anunțul a fost făcut de clubul de care Manolache aparținea, FCSB, prin intermediul unei postări pe Instagram. Tavi Popescu, coleg cu jucătorul în vârstă de 19 ani la gruparea roș-albastră, a oferit o primă reacție în legătură cu tragedia.

Tavi Popescu, dărâmat după ce a aflat că Luca Manolache a decedat 

Jucătorul lui FCSB a repostat fotografia prin care clubul anunță trecerea în neființă a mijlocașului dreapta și a adăugat trei emoticoane prin care își exprimă afecțiunea față de fostul lui coleg, dar și durerea pe care o simte în momentul de față.

Manolache era împrumutat la Metaloglobus sub formă de împrumut, însă nu a mai jucat din luna august a anului trecut, acuzând probleme medicale din acel moment.

FCSB anunță cu tristețe decesul fostului jucător Luca Manolache, în vârstă de 19 ani. Clubul transmite condoleanțe familiei îndurerate de această tragedie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!.

-Este anunțul făcut de FCSB, pe pagina oficială de Instagram.

Luca Manolache avea un singur meci disputat pentru echipa mare a lui FCSB, în data de 22 mai 2022, atunci când avea 17 ani, jucând în confruntarea FCSB – CFR Cluj 3-1.

Surse ale clubului la care se afla sub formă de împrumut, Luca Manolache avea probleme de sănătate, după ce a evoluat în doar trei meciuri de Liga 2 în stagiunea curentă, ultimul fiind în 25 august 2024.

Avea probleme serioase de sănătate, toate după un meci jucat în august anul trecut. Atunci i-a fost rău și-a început o serie amănunțită de analize. Avea amețeli puternice, frisoane, transpira abundent, scuipa și avea scaun cu sânge… Era sub un tratament serios, dar din păcate a venit vestea asta șocantă. În mai urma să împlinească 20 de ani. N-a mai făcut niciun fel de antrenament cu echipa din acel moment (n.r. – 25 august 2024), era acasă, sub tratament. Nu știm exact cauzele decesului, dar problemele lui de sănătate erau cunoscute și destul de grave.

-Relatează apropiați ai clubului Metaloglobus, conform GSP.