Bayern Munchen începe să se sature de mofturile lui Joshua Kimmich, iar șefii bavarezilor i-au retras propunerea de a-și prelungi contractul. Viitorul lui Kimmich la Bayern este incert, mai ales că fotbalistul nu știe dacă dorește să mai continue sau nu sub comanda lui Vincent Kompany.
Contractul lui Kimmich cu Bayern expiră la finalul actualului sezon și poate pleca liber de contract în perioada de mercato din vara viitoare, iar orice echipă îl poate transfera gratis.
Șefii lui Bayern Munchen au luat atitudine în privința lui Joshua Kimmich și i-au retras propunerea de prelungire a contractului. Deși în 2020, fostul conducător al bavarezilor, Karl-Heinz Rumenigge îl vedea drept „un căpitan al viitorului”, mijlocașul în vârstă de 30 de ani poate pleca gratis din postură de jucător liber de contract la finalul actualului sezon.
Kimmich se află pe lista de transfer a granzilor Real Madrid și FC Barcelona, care speră să obțină semnătura fotbalistului în cazul în care va pleca de la Bayern, notează cotidianul spaniol as.com.
Conducerea fostei campioane a Germaniei a discutat luni despre situația lui Kimmich și despre faptul că este nehotărât dacă va mai continua sau nu la Bayern Munchen, dar se pare că oamenii de la vârful clubului au luat deja o decizie radicală în privința jucătorului din angrenajul lui Vincent Kompany.
Reprezentanții lui Bayern Munchen vor veni la București pentru a-l monitoriza pe Rayan Cherki, fotbalistul în vârstă de 21 de ani ce evoluează la Olympique Lyon, adversara din optimile Europa League a celor de la FCSB. Lyon va juca joi, 6 martie, de la ora 19:45, pe Arena Națională.
Cherki este pe lista bavarezilor, dar pentru transferul fotbalistului au intrat în cursă și rivalele din Bundesliga, Borussia Dortmund și campioana en-titre, Bayer Leverkusen.