Acasa » Fotbal Extern » Nota pe care a primit-o Ianis Hagi, după ce a fost eliminat din Cupa Scoției de o echipă de ligă secundă

Nota pe care a primit-o Ianis Hagi, după ce a fost eliminat din Cupa Scoției de o echipă de ligă secundă

Cristian Hitruc
Nota pe care a primit-o Ianis Hagi, după ce a fost eliminat din Cupa Scoției de o echipă de ligă secundă
SURSĂ Profimediaimages 09.02.2025

Trupa lui Ianis Hagi a fost eliminată într-un mod șocant din Cupa Scoției, de către o echipă din liga secundă. Glasgow Rangers a pierdut acasă, iar prestația internaționalului român a fost analizată cu atenție.

Ianis Hagi a fost titular în partida dintre Glasgow Rangers și Queen’s Park, încheiată cu scorul de 0-1, dar a fost schimbat de către Philippe Clement după doar o oră de joc.

Ce notă a primit Ianis Hagi după ce Rangers a fost eliminată rușinos din Cupa Scoției

Glasgow Rangers a suferit o înfrângere rușinoasă în Cupa Scoției. Echipa lui Ianis Hagi a fost eliminată din competiție în optimile de finală, de către Queen’s Park, formație care evoluează în liga secundă a Scoției.

„Tricolorul” a fost titular în această partidă, dar a fost schimbat de antrenorul Philippe Clement după doar o oră de joc.

Singurul gol al partidei a fost marcat de Drozd, în minutul 69. Gazdele au beneficiat de o lovitură de la 11 metri în minutul 90+7, dar nu au profitat de această șansă. James Tavernier nu l-a putut învinge pe portarul echipei oaspete, iar Glasgow Rangers a fost eliminată din Cupa Scoției.

Astfel, echipa lui Ianis Hagi a ratat șansa de a câștiga un trofeu în acest sezon, având în vedere că în campionat lucrurile sunt clare: Glasgow Rangers este la 13 puncte în spatele liderului Celtic.

Jurnaliștii de la ibroxnews.com au analizat cu atenție prestația lui Ianis Hagi și l-au notat cu 6.

„Ianis Hagi, singura rază de speranță într-o după-amiază dezamăgitoare. Acesta și-a creat câteva ocazii bune pe parcursul meciului și a adus un plus de energie în ofensivă, mai ales în prima repriză.

Decizia lui Clement de a-l schimba, în condițiile în care echipa era în căutarea unui gol, a fost oarecum surprinzătoare”, au scris cei de la ibroxnews.com.

Schimbarea lui Ianis Hagi, criticată

Jurnaliștii din Scoția l-au criticat pe antrenorul Philippe Clement pentru că l-a schimbat pe Ianis Hagi după doar o oră de joc.

„Clement ia o decizie bizară în privința lui Ianis Hagi. Rangers a practicat un joc execrabil, după ce Clement a făcut cinci schimbări în echipa de start față de ultimul meci.

Dintr-un motiv inexplicabil, a ales să-l scoată de pe teren în repriza a doua pe unul dintre cei mai creativi jucători, Ianis Hagi. A venit momentul ca Philippe Clement să plece. Să nu uitați că Philippe Clement l-a scos pe cel mai creativ jucător al lui Rangers pentru a introduce un fundaș stânga, în timp ce echipa avea nevoie de gol. Ar trebui dat afară după această decizie!”, a scris jurnalistul Herald Mark McDougall, într-un articol publicat pe ibroxnews.com.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]