Fanii radicali ai lui PAOK îi cer demisia lui Răzvan Lucescu: „Dacă rămâne clovnul antrenor, terminăm pe 5-6”

Cristian Hitruc
Fanii radicali ai lui PAOK îi cer demisia lui Răzvan Lucescu: „Dacă rămâne clovnul antrenor, terminăm pe 5-6”
SURSĂ Profimediaimages 13.01.2025

Fanii radicali ai celor de la PAOK Salonic s-au săturat și îi cer demisia lui Răzvan Lucescu, după ce echipa românului a pierdut meciul cu Volos, scor 1-2, din etapa cu numărul 18 a primei ligi din Grecia.

Meciul a fost cu adevărat unul dramatic. PAOK Salonic a condus cu 1-0 până în prelungiri, dar oaspeții au reușit să marcheze de două ori și să plece cu toate cele trei puncte de pe Toumba.

Se cere demisia lui Răzvan Lucescu

PAOK Salonic a pierdut meciul disputat pe teren propriu în etapa cu numărul 18 a primei ligi din Grecia, scor 1-2, în fața celor de la Volos. Fanii greci s-au săturat și au cerut demisia antrenorul Răzvan Lucescu. Meciul a fost cu adevărat unul dramatic. PAOK Salonic a condus cu 1-0 până în prelungiri, dar oaspeții au reușit să marcheze de două ori și să plece cu toate cele trei puncte de pe Toumba.

Astfel, suporterii au reacționat imediat și au luat cu asalt pagina de Facebook a clubului din Salonic, unde au lăsat peste două mii de comentarii în care și-au manifestat nemulțumirea. Multe dintre acesta au fost îndreptate spre Răzvan Lucescu, fanii fiind nemulțumiți de felul în care echipa lor arată în ultima perioadă, dar și de rezultatele obținute.

Câteva dintre comentariile publicate de suporterii greci pe rețelele de socializare:

„Jeguri! Vă jucați cu sănătatea noastră”.

„Lucescu, tot vina ta e, echipa a rămas orfană, fără antrenor, că ați coborât din autobuz să vă bateți ca huliganii. Dacă aș fi fost în locul lui Ivan (n.r. Savidis, patronul) v-aș fi alungat imediat”.

„Ia un antrenor pentru a termina această glumă. El (n.r. Lucescu) a spânzurat echipa și noi l-am făcut erou”.

„Dacă nu pleacă clovnul de antrenor, pregătiți-vă pentru locul 5-6”.

„Demisia, Lucescu!”

„Chiar nu e vina antrenorului pentru prostia pe care a făcut-o?”.

„Echipa se destramă, alegeri greșite ale antrenorului”.

„«Generalule», ai distrus echipa cu prostiile tale”.

„Antrenorul ar trebui să ne spună de ce echipa arată așa”.

„Ivan, concediază antrenorul acum!”

Cum se descurcă PAOK în campionat

După 18 etape disputate, PAOK Salonic ocupă poziția a patra a primei ligi din Grecia, cu 33 de puncte acumulate. Echipa lui Răzvan Lucescu a ajuns la două înfrângeri consecutive în campionat, iar acest lucru a condus la nemulțumirea fanilor.

În cele 18 meciuri disputate, PAOK Salonic a înregistrat zece victorii, trei rezultate de egalitate și cinci înfrângeri.

Liderul din Grecia este, în momentul de față, Olympiakos, cu un total de 40 de puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro