„Arată senzațional. Va fi cel mai impresionant din Europa”. Mihai Neșu a reușit o minune cu proiectul în care a investit milioane de euro

Alex Oroianu
„Arată senzațional. Va fi cel mai impresionant din Europa”. Mihai Neșu a reușit o minune cu proiectul în care a investit milioane de euro
Sursa foto: Sport pictures

Mihai Neșu, fostul fundaș al lui FCSB, a reușit să își inaugureze proiectul la care lucra de ani buni și a investit milioane de euro.

Mihai Neșu, care a jucat ultima oară la gruparea din Olanda, Utrecht, este imobilizat în scaun cu rotile de 13 ani, iar în urmă cu 3 ani și jumătate a început un proiect destinat copiilor cu dizabilități neuromotorii, lucrările fiind finalizate de curând.

Mihai Neșu a finalizat Complexul de recuperare „Sfântul Nectarie” din Oradea

Proiectul a fost terminat cu ajutorul donațiilor primite din partea oamenilor, iar Mihai Neșu a ținut să mulțumească celor ce l-au sprijinit de-a lungul anilor.

„De ziua Sfântului Nectarie, am deschis și cazările! Primii 2 băieți au ajuns azi împreună cu părinții lor în Complexul de recuperare ‘Sfântul Nectarie’, la cazări. De luni vor începe terapia Therasuit.

Până mâine seara mai așteptăm încă 4 familii. Ne-am bucurat de încântarea lor de a vedea cazările, centrul si biserica finalizate. Împărtășim cu voi câteva poze.

Va mulțumim vouă, tuturor celor care ati contribuit ca aceste cazări să existe. Am încercat să le facem plăcute, sa mai îmblanzim puțin și viata părinților/ aparținătorilor care sunt în permanență însoțitorii celor cu dizabilități”, a scris Mihai Neșu pe Facebook, în luna octombrie.

Pensia pe care o primește Mihai Neșu 

Mihai Neșu a dezvăluit pensia pe care o primește în urma accidentului pe care l-a suferit în 2011, în timpul unei sesiuni de antrenament, iar suma este una cu totul șocantă.

„Eu iau 500 de lei pe lună și mai ia și ea (n.r. sora sa) vreo 2.000 sau poate mai mult. Hai să spunem că luăm 3.000 amândoi. Practic, eu cu ea ar trebui să trăim de 3000 de lei și ea să aibă grijă de mine și să îmi dea de mâncare mie și ea să mănânce. Să aibă grijă și de cele medicale.

Așa trăiesc alții care n-au posibilități și eu nu pot să zic nimic. Sunt eroi! Nu-mi pot imagina cum…. Am prieteni și mi-e și rușine să-i întreb cum se descurcă. Bravo lor!

E ceva de admirat și nu e normal să fie viața așa de grea pentru persoanele cu dizabilități. Ca să închid paranteza, n-am de ce să mă plâng. Slavă Domnului, am avut posibilități să am bani când am fost fotbalist. Am și pensia din Olanda care mă ajută foarte mult.

Cam 3.000 de euro, cam pe acolo. Mai trebuie să-mi plătesc și asistentele care au grijă de mine dimineața și mai am tot felul de cheltuieli, dar se duc și ăia. Cu acei bani reușesc. Din ăia 3.000 nu rămân așa mulți”, a spus Mihai Neșu, pentru Golazo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Brandul din China care se menține pe locul 5 în România. Cota de piață a ajuns la 6,84% în august
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania