Internaționalul român Florinel Coman, 26 de ani, a reușit să înscrie pentru echipa sa în meciul Al-Shahaniya – Al-Gharafa, scor 2-4. Fotbalistul a marcat în minutul 19 și a fost notat cu 8.3, potrivit Sofascore.
Florinel Coman nu a mai înscris pentru Al-Gharafa din luna august, când a punctat în partida cu Al-Rayyan, 2-1.
Florinel Coman a primit a doua cea mai mare notă de la Al-Gharafa. Este al treilea gol marcat de român de la transferul său la echipa din Qatar. În 18 partide, el a reușit și șase assist-uri.
Florinel Coman a fost transferat la arabi pentru suma de 5.250.000 de euro, în această vară.
Altfel, în ultima perioadă au existat zvonuri cu privire la o revenire a fotbalistului la FCSB.
„(n.r. Despre declarațiile lui Gigi Becali) Am vorbit cu dânsul, i-am spus că nu. Bine, dânsul glumea, mai vorbim, mai glumește. Nu, nu am în cap să mă întorc, sunt foarte bine acolo. Mă simt bine, mă simt un jucător important, așa că nu mă gândesc să mă întorc.
(N.r. Pe FCSB o vezi campioană?) Este luptă grea, strânsă, dar are un plus pentru câștigarea campionatului. În Europa, eu așa o văd, o văd calificată. (N.r. Se vede primăvara?) Da, eu așa cred”, a transmis Florinel Coman, potrivit Antena Sport.
Viitorul o să arate frumos. Nu știu unde mă văd, sincer. Deocamdată, nu visez la Europa. În România vreau să mă întorc foarte târziu – Florinel Coman
Despre revenirea fotbalistului la FCSB a vorbit și tehnicicanul cipriot Elias Charalambous. „Cred că Florinel s-a dus unde şi-a dorit, sunt sigur că atunci când vrea să se întoarcă prima opţiune va fi FCSB, dar cred că nu este momentul să se întoarcă înapoi. Abia s-a transferat, se descurcă bine acolo, sper să stea în străinătate cât mai mult posibil, să joace şi să-şi atingă obiectivele”, a precizat tehnicianul cipriot.
Ce spunea Gigi Becali despre Florinel Coman. „Am vorbit cu Florinel Coman, m-a sunat. I-am zis că la anul îl aştept înapoi. Aşa fac arabii, fac contract pe doi ani şi după un an îi lasă pe jucători să plece şi le dau banii” declara omul de afaceri, potrivit GSP.