Strategia lui Mircea Lucescu de a afla cât alcool beau fotbaliştii naționalei României

Strategia lui Mircea Lucescu de a afla cât alcool beau fotbaliştii naționalei României
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Florin Tene (55 de ani), fost antrenor cu portarii la Rapid, Petrolul, Dinamo, FCSB sau Universitatea Craiova, a dezvăluit strategia lui Mircea Lucescu (79) de a afla cât alcool beau fotbaliștii naționalei României.

Tene a rememorat un episod vechi, din primul mandat de selecționer al lui „Il Luce”, după care a vorbit pe larg despre capabilitățile multiple ale legendarului antrenor, pe care l-a indicat drept un excelent psiholog și pedagog.

„Câte sticle de vin a băut tati? Trei sau patru?”. Florin Tene, dezvăluire fabuloasă despre selecționerul Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a revenit pe banca echipei naționale în august 2024, iar între timp a luat parte și la primele două meciuri oficiale, încheiate ambele cu victorii, în septembrie, scor 3-0 cu Kosovo și 3-1 cu Lituania.

Acum, „Il Luce” se pregătește deja pentru cea de-a doua acțiune în calitate de selecționer, care e programată în octombrie. România le va întâlni pe Cipru și Lituanua, în deplasare, pe 12, respectiv 15 octombrie, iar Mircea Lucescu a anunțat deja lotul de jucători pe care se va baza.

Între timp, Florin Tene, fost goalkeeper al echipei naționale și antrenor cu portarii la cluburi ca Rapid, Dinamo sau FCSB, a fost chestionat despre Mircea Lucescu, respectiv despre metodele inedite ale acestuia de a-i ține pe jucători sub aripa sa.

Florin Tene a lăsat de înțeles că lui „Il Luce” îi place să știe tot ce fac fotbaliștii săi, inclusiv în afara terenului, iar pentru a oferi un exemplu concret a rememorat un episod din prima experiență de selecționer a antrenorului. Unul dintre jucătorii problematici pe care Lucescu i-a avut sub comandă în intervalul 1981 – 1986 a fost Costel Orac, atacant care și-a dedicat aproape întreaga carieră lui Dinamo.

E un foarte bun psiholog, simte orice chestie, orice! Îmi aduc aminte că îl vedea mereu pe Orac obosit. Orac mai venea cu fetița la stadion și o întreba nea Mircea: «Spune, ce a făcut tati aseară? Câte sticle de vin a băut, trei sau patru?». Iar cea mică spunea: «Două, două!». Făcea lucruri interesante nea Mircea!”, a declarat Florin Tene, citat de Sport.ro.

Florin Tene in tribuna la meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si CS Mioveni, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 30 octombrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Il Luce” e și un bun pedagog

În același timp, Mircea Lucescu știe și să le ridice moralul jucătorilor, atunci când aceștia se confruntă cu probleme ce țin de încredere. Iar în acest caz, Tene a oferit drept exemplu ceea ce „Il Luce” a făcut recent cu Alex Mitriță.

Revenit la echipa națională după o perioadă mai lungă de timp, în care s-a aflat într-o situație ingrată, respectiv într-un conflict cu Edi Iordănescu, Alex Mitriță a spart gheața și în partida cu Lituania de pe 9 septembrie a înscris un gol.

A fost al 4-lea gol marcat de talentatul mijlocaș sub tricolor, iar după reușită, Mitriță s-a dus glonț la Mircea Lucescu pentru a-l strânge în brațe. Imaginile surprinse la acel moment s-au viralizat în România și au smuls o mulțime de aprecieri.

Este un bun pedagog, unul dintre cei mai buni. Că tot vorbeam de Mitriță, pe orice jucător care e cu mentalul la pământ, el îl ajută! Stă de vorbă cu tine cinci minute și te face cel mai bun jucător!”, a completat Florin Tene, potrivit sursei citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania