Mircea Rednic nu rămâne în orice condiții la UTA! Ce trebuie să facă șefii arădeni pentru a nu-l pierde pe experimentatul antrenor

Redactor:
Călin Mnerie
Mircea Rednic nu rămâne în orice condiții la UTA! Ce trebuie să facă șefii arădeni pentru a nu-l pierde pe experimentatul antrenor
  • Publicat:

UTA nu este sigură că va reuși să îl păstreze pe antrenorul Mircea Rednic pentru sezonul următor.

De șase ori campioană a României și câștigătoare de două ori a Cupei României, UTA nu s-a mai întâlnit cu performanța de mai bine de o jumătate de secol. Ultimul titlu datează din anul 1970, când – de altfel – arădenii realizau și a 8-a Minune a Lumii, prin eliminarea campioanei europene din Liga Campinilor Europeni, Feyenoord Rotterdam.

Din acel moment, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a început să meargă din ce în ce mai prost, a petrecut ani buni în Liga a 2-a începând cu retrogradarea din anul 1979, iar locul 7 obținut în acest sezon e cel mai bun de exact 50 de ani încoace.

Aventura lui Mircea Rednic de la UTA, comparabilă doar cu cea de la Standard: „Ceea ce trăiesc eu aici… Am luat un bobârnac”

Principalul artizan e Mircea Rednic, al cărui nume a fost scandat de publicul „roș-alb” la aproape toate meciurile de pe teren propriu din această primăvară și care nu le-a rămas dator arădenilor.

„Ceea ce eu trăiesc aici… Fără supărare pentru ceilalți, poate la Standard am mai fost așa de apreciat. Sunt momente plăcute când vezi că lumea este respectoasă și îți recunoaște meritele. Sunt la Arad, sunt trup și suflet la această echipă și tot ceea ce fac este ca echipa mea să meargă bine și să obținem rezultate.

Am venit de departe, nimeni nu credea în noi, poate nici eu și am primit un bobârnac pentru că mi-am dat acordul să nu luăm licența UEFA. Credeam că nu suntem pregătiți, iar conducerea a luat și ea un pumn. Adică, noi nu am reușit să ținem pasul cu echipa, cu grupul care s-a format și am depășit și obiectivul, acela de a ne salva de la retrogradare și de a nu avea emoții la finalul acestui play-out. Iar la anul clar, vrem mai mult, doar că și orașul trebuie să fie pregătit, inclusiv primăria, nu numai clubul.

Suporterii sunt pregătiți și au fost momente în care noi nu am reușit să ne ridicăm la nivelul suporterilor. Orașul trebuie să fie pregătit, nu numai clubul”, a spus antrenorul Mircea Rednic.

Mircea Rednic, detalii despre contractul cu arădenii: „Am venit la UTA să demonstrez și am clauze care nu mă avantajează”

Pe de altă parte, acesta nu mai pare fi dispus să continue în aceleași condiții la Arad și i-a transmis asta și lui Alexandru Meszar, care-l așteaptă la negocieri după meciul cu Dinamo, de duminică seara (ora 21:30).

Cu această ocazie „Puriul” își poate trimite echipa de suflet în Liga a 2-a după doar un sezon în elită.

„Mai am contract încă un an de zile, dar deja am discutat cu domnul Meszar pentru că e un contract făcut mai mult în avantajul clubului. Eu n-am venit nici să câștig bani, ci ca să demonstrez, dacă mai aveam ceva de demonstra. Dar, aici în România, trebuia să demonstrez că sunt un antrenor bun.

Am clauze pe care pe mine nu mă avantajează. Când văd că Șumudică are nu cât, Gâlcă vreo 500 de mii dacă îl dai afară, eu nu am nicio clauză, deci pe mine poți să mă dai afară ușor. Plus că există o clauză…Dacă  cinci meciuri sunt pe loc de retrogradare sau chiar baraj, conducerea mă poate da afară, evident cu banii la zi. Trebuie să se schimbe, căci am salariu mai mic decât au avut Laszlo Balint ori Ilie Poenaru. Nu am nimic cu ei, dar nu pot ramâne cu salariul de acum. Cred că merit, nu merit?”, a sunat întrebarea retorică a lui Mircea Rednic.

Laszlo Balint și Ilie Poenaru aveau salarii lunare de 12 mii de euro.

„Puriul” își propune play-offul la Arad: „E important proiectul”

Experimentatul tehnician mai susține că și proiectul care-l va discuta cu Alexandru Meszar e important pe el și viitorul său la UTA.

Totodată, Rednic se așteaptă de ajutor și din partea primăriei și a edilului Călin Bibarț, care aclamă mereu prietenia cu tehnicianul arădenilor.

„Eu am mai făcut apeluri la conferință, deci vreau mai mult. Și nu rămân doar de dragul de a rămâne sau de dragul de a ne salva, ci vreau mai mult. Și cred că se poate mai mult și am demonstrat-o. Așadar, e important și proiectul, adică ce-și doresc oamenii de aici. Așa că ne propunem play-offul, am zis că o luăm step by step și  că nu voi pleca până ce nu fac echipă de play-off. Normal ar trebui să plec acum că am fost acolo, dar nu plec, eu zic că 99,90% rămân.

Iar cu primarul mă înțeleg bine, a fost de cuvânt. Ce mi-a promis, a făcut, dar mai are două lucruri. Deja ne-a trimis o trupă de experți, căci un vreau vestiar mare, cele două vor fi unul. Apoi, mai vreau ICRTI să fie top, vreau să am teren bun, vreau să am condiții bune de antrenament. Nu pot să le cer jucătorilor să joace dintr-o atingere, când terenul nu e ok. Se fac eforturi mari acolo, mai dau și eu indicații când alții sunt liberi, deci am nevoie de condiții de pregătire”, a mai punctat „principalul” arădenilor.

La cine mai renunță Rednic?

Dacă marea parte a fotbaliștilor, în special cei străini, vor pleca în vacanță încă de după meciul cu Dinamo, Mircea Rednic revine la Arad pentru a-și rediscuta contractul, dar și pentru a pune la punct strategia de transferuri.

Până acum, experimentatul tehnician a anunțat că nu se va mai baza pe Vlăduț Morar, Marcelo Freitas, dar a dat impresia că nu și-l mai dorește nici pe Ariel Lopez, uruguaianul venit în iarnă de la Oțelul Galați.

Totodată, Claudiu Micovschi, Rareș Pop și Cătălin Vulturar vor pleca la Rapid, club de care aparțin și doar au fost împrumutați la Arad. Miercuri seara, Mircea Rednic va da curs invitației celor de la Corvinul, pentru a participa finala Cupei României, de la Sibiu, cu Oțelul Galați.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×