Ce face soția milionarului Dan Șucu în fiecare zi. Așa arată programul Dianei Șucu

Ce face soția milionarului Dan Șucu în fiecare zi. Așa arată programul Dianei Șucu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Diana Șucu, soția patronului de la Rapid, a dezvăluit cum arată programul ei zilnic. S-a aflat ce face soția afaceristului Dan Șucu într-o zi obișnuită.

Soția acționarului majoritar de la Rapid a povestit cum decurge viața lor de familie, dar și cu ce își ocupă ea timpul în fiecare zi.

Cum arată o zi din viața Dianei Șucu, soția acționarului de la Rapid

De altfel, Diana Șucu a renunțat la meseria de prezentatoare de știri, alegând să își dedice timpul familiei sale.

Soția lui Dan Șucu a spus că preocuparea ei principală este legată de creșterea copiilor. Cei doi au împreună doi fii, pe Dan Matei (17 ani) și Andrei Cristian (15 ani).

„Timpul meu este dedicat în totalitate familiei mele! Mă trezesc la 6.30 și ziua se termină undeva în jurul orei 23, întotdeauna după ce mă asigur că băieții mei sunt în pat. Asta e rutina. Iubesc cafeaua de dimineață, așa că ziua îmi începe întotdeauna cu o cafea amară, cremoasă și extrem de parfumată. Este momentul meu de liniște, de desfătare.

Apoi, suntem pe repede înainte… Mic dejun pentru copii, mă asigur că băieții ies la timp din casă, astfel încât să nu întârzie la școală și, practic, din acel moment, intru în vârtejul programului cotidian.

Dacă diminețile sunt ale copiilor, prânzul este al lui Dan, mâncăm împreună acasă, apoi fiecare își continuă programul din ziua respectivă. Dar întotdeauna îmi place să fiu acasă când se reîntorc copiii de la școală. Cam așa decurge o zi din viața mea”, a povestit Diana Șucu, soția acționarului majoritar de la Rapid, potrivit publicației VIVA.

Diana Șucu a renunțat la meseria de prezentatoare TV și s-a dedicat vieții de familie: „Prioritățile s-au schimbat atunci când m-am căsătorit”

Mai apoi, Diana Șucu a explicat motivele pentru care a renunțat să mai lucreze în televiziune, aceasta spunând că a luat această decizie după ce s-a căsătorit cu omul de afaceri.

„Prioritățile s-au schimbat atunci când m-am căsătorit și am rămas însărcinată, mi-am dorit să-mi dedic tot timpul meu familiei”, a mai adăugat Diana Șucu, potrivit sursei citate anterior.

Dan Șucu și Diana s-au căsătorit în aprilie 2007. Anterior, patronul formației din Giulești fusese căsătorit cu Camelia Șucu, de care a divorțat în anul 2004. Dan Șucu are două fiice rezultate din relația cu Camelia, pe Cristina (33 de ani) și Ioana (37 de ani).

Dan Șucu este principalul investitor al clubului Rapid și unul dintre cei mai bogați români, averea lui fiind estimată la 145 de milioane de euro.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare!
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare! "Când am auzit..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×