Jalen e jale! Povestea transferului „noului Rambe” la Universitatea Craiova, atacantul cu care Mihai Rotaru s-a păcălit în iarnă. EXCLUSIV

Jalen e jale! Povestea transferului „noului Rambe” la Universitatea Craiova, atacantul cu care Mihai Rotaru s-a păcălit în iarnă. EXCLUSIV
  • Publicat:

Adus cu eforturi, pentru suma de 300.000 de euro, în ultima zi de mercato din iarnă, de Universitatea Craiova, atacantul spaniol Jalen Blesa (23 de ani) n-a confirmat în Bănie, el neintrând în calculele fostului antrenor, bulgarul Ivaylo Petev, şi nici în cele ale actualului tehnician al oltenilor, Costel Gâlcă.

ProSport a aflat povestea transferului lui Jalen Aleix Miller Blesa în Bănie. Mihai Rotaru este cel care a decis aducerea vârfului de la FC Priştina, pentru care a insistat până în ultimele ore de mercato, convins că este o soluţie pentru atacul echipei. Oarecum invidios pe succesul rivalelor din campionat în ceea ce priveşte transferul atacanţilor kosovari, Rotaru a încercat şi el piaţa din Kosovo, sperând să dea lovitura.

Universitatea Craiova l-a ratat pe golgheterul din Kosovo şi s-a ales cu Blesa

Muhamet Hysani de la Llapi a fost iniţial opţiunea clubului din Bănie, dar Mihai Rotaru nu a vrut să achite suma cerută de clubul kosovar pentru atacantul de 23 de ani. Hyseni are acum 20 de goluri şi 5 pase decisive pentru Llapi, fiind golgheterul campionatului, iar echipa sa este implicată în lupta pentru titlu. Hysani îi succede actualului rapidist Albion Rrahmani, care a marcat anul trecut 23 de goluri pentru Ballkani.

După ce s-a ratat aducerea lui Hysani, Mihai Rotaru a „accesat” următoarea opţiune din campionatul kosovar. Aceasta a fost Jalen Blesa, un atacant spaniol cu origini americane, de care nici măcar colaboratorii lui Rotaru nu au fost încântaţi, dar n-au îndrăznit să critice „marea descoperire” a patronului. Cei de la Priştina se felicită însă şi acum pentru suma obţinută pe jucătorul spaniol, 300.000 de euro.

De când a venit la Craiova, Jalen Blesa a bifat numai 108 minute pe teren în 3 meciuri, dar s-a trezit titular chiar în derby-ul cu FCSB, de pe Arena Naţională, spre uluiala tuturor. Cât despre Costel Gâlcă, deşi se înţelege în spaniolă cu Blesa, nu a apelat la acesta în cele două partide de când este antrenor la Universitatea Craiova. Blesa n-a fost folosit chiar dacă a lipsit Elvir Koljic, iar după înlocuirea lui Markovic, Gâlcă a preferat să-l folosească pe Andrei Ivan ca vârf, iar Mihai Căpăţână a jucat atacant dreapta, Baiaram trecând în stânga.

Jalen Blesa e poreclit „noul Rambe” în Bănie

În Bănie se fac glume amare pe seama transferului lui Blesa, care aduce aminte, atât prin look, cât şi prin „calităţi”, de un alt atacant venit în Bănie, Rambe, jucător din Insulele Capului Verde, care a jucat la Universitatea în 2016. După ce nu a reuşit să marcheze niciun gol pentru formaţia antrenată atunci de Gigi Mulţescu, devenind subiectul ironiilor suporterilor, Rambe s-a lăsat de fotbal după ce a plecat de la Craiova. Glavina, Fajic, Jazvic, Carlos Fortes şi Mamut au fost alte câteva opţiuni dubioase ale lui Mihai Rotaru în ultimii ani pentru atacul Universităţii Craiova.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare!
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare! "Când am auzit..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×