Patru străini reîntorși după pauza de iarnă în fotbalul românesc! Care e recordul în Superliga

Patru străini reîntorși după pauza de iarnă în fotbalul românesc! Care e recordul în Superliga
  • Publicat:

De-a lungul a 22 de sezoane de prim-eșalon românesc, din momentul în care au apărut tot mai mulți jucători de peste hotare, s-au tot întors jucători străini.

De altfel, din 2005/06 încoace, în fiecare sezon au tot revenit jucători străini. Astfel, în total, numărul străinilor reîntorși de-a lungul timpului pe prima noastră scenă a ajuns la 166.

Patru străini reîntorși după pauza de iarnă în fotbalul românesc! Care e recordul în Superliga

Ceea ce înseamnă că măcar 166 de cetățeni străini au considerat România un mic Eldorado, în care viețile lor au avut un plus.

În această parte a doua a actualului sezon, au revenit patru: Bouhenna (după un an), Cascini, Roger (ambii după jumătate de an) și Irobiso (după trei luni). În prima parte o făcuseră șase: Jefté Betancor, Carp, Houri, Ofosu, Tsoumou și Borja Valle (dintre aceștia patru au plecat între timp).

Astfel, numărul total al reîntorșilor pe 2023/24 se ridică la 10. Cele mai multe reveniri de străini într-un singur sezon, câte 23, s-au produs în edițiile 2018/19 și 2020/21.

Pentru Cascini este o a doua revenire. El mărește astfel numărul celor reîntorși în mai multe rânduri la 28. Brazilianul Eric rămâne liderul acestora, cu 4 reîntoarceri, urmat de Arlauskis și P. Jovanović, cu câte 3.

Cum stăm la numărul de străini în Superliga?

Pentru prima oară au venit jucători în acest sezon care să fi evoluat în naționalele Finlandei și Jamaicăi (Lawrence este cel din urmă sosit și încă nu a debutat pentru UTA)

Astfel, numărul total al celor care jucaseră în echipe naționale mari înainte de sosirea lor în prima noastră ligă se ridică la 381.

Cei mai mulți, 25, provin din Bulgaria. Urmează 18 din Macedonia de Nord, 17 din Moldova, 14 din Lituania și 12 din Albania.

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×