Prima mare rivală a Simonei Halep s-a mutat în paradis și îi învață tenis pe bogații planetei. GALERIE FOTO

Iulian Anghel
Prima mare rivală a Simonei Halep s-a mutat în paradis și îi învață tenis pe bogații planetei. GALERIE FOTO

Elena Bogdan a fost considerată o mare speranță a tenisului feminine românesc, după ce a disputat finala junioarelor de la Roland Garros, cu Simona Halep, în 2008.

Ea a fost învinsă atunci cu 6-4, 6-7(3), 6-2 și, deși a urcat în circuitul profesionist n-a ajuns niciodată mai sus de locul 151 WTA.

Elena Bogdan s-a mutat în Maldive

Cariera ei s-a terminat înainte de a împlini 30 de ani, dar Elena nu o duce deloc rău, deoarece s-a reprofilat și a devenit instructor. Și nu oriunde, ci tocmai în Maldive, locul preferat de vacanță al vedetelor, acolo unde ea poate fi și partener de joc pentru bogătanii care vor să învețe sau să aprofundeze tenisul.

Au trecut patru luni și călătoria frumoasă de aici continua”, a anunțat Elena Bogdan, care nu predă doar tenis ci și de padel, sport derivat din tenis.

Este al doilea an consecutiv în care Elena stă mare parte din timp în Maldive, doar că a schimbat clubul, trecând de la Ritz Charlton la One&Only Reethi Rah.

Locația este absolut fabuloasă, de un lux incredibil, iar prețul pe măsură, un sejur de cinci nopți ajungând la 10.000 de dolari.

A avut probleme la genunchi

Elena Bogdan este din Craiova va împlini 32 de ani pe 28 martie. Ea are în palmareas patru titluri ITF și un câștig total din tenis care se ridică la 255.000 de dolari.

Elena a avut probleme mari la genunchi, dar lipsa finanțării a făcut ca ea să aibă un destin diametral opus Simonei Halep, care a ajuns lider Mondial și câștigătoare de Grand Slam.

Spre deosebire de Halep, Elena Bogdan n-a ajuns niciodată pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, majoritate din cariera sa desfășurându-se la nivel ITF. La un moment dat, s-a concentrat mai mult pe turneele de dublu, câștigând turneul de la București, în 2014, alături de Alexandra Cadanțu.

  • În 2022, Elena Bogdan a făcut parte din echipa de organizare a turneului Țiriac Trophy, desfășurat în Capitală.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania