Ivaylo Petev își face praf jucătorii după ce U Cluj a revenit de la 0-2 cu Universitatea Craiova: „Nu putem obține ceva important așa”

Ivaylo Petev își face praf jucătorii după ce U Cluj a revenit de la 0-2 cu Universitatea Craiova: „Nu putem obține ceva important așa”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ivaylo Petev își face praf jucătorii după ce U Cluj a revenit de la 0-2 cu Universitatea Craiova, în al doilea meci disputat în cadrul etapei 25 din Superliga.

Oltenii au intrat cu avans de două goluri la pauză după două lovituri de la 11 metri, transformate de Lyes Houri și Mihai Căpățînă, dar ardelenii au egalat în repriza secundă.

Ivaylo Petev își face praf jucătorii după ce U Cluj a revenit de la 0-2 cu Universitatea Craiova

Petev susține că elevii săi au prestat un joc bun și a pus rezultatul strict pe seama erorilor individuale care au dus la cele două goluri marcate de echipa oaspete.

Bulgarul nu a dorit să discute acum despre o eventuală plecare de la echipă, deoarece se simțea copleșit de emoții după joc.

„Eu nu cred că am împărțit reprizele, am jucat destul de bine în prima parte, dar două greșeli individuale ne-au costat cele trei puncte. Eu sunt mulțumit de jucători, greșelile au făcut diferența, dar din păcate se întâmplă același lucru în fiecare meci. Trebuie să dăm câte trei goluri că două nu ne ajung!

Am avut foarte multe situații de gol, iar apoi într-o fază au greșit doi oameni și am lăsat adversarul să marcheze, apoi am făcut penalty. Noi am avut situații și chiar meritam să câștigăm, dar ăsta e fotbalul. În felul în care noi pierdem puncte, e clar că nu putem obține ceva important. Eu cred că având în vedere cum a fost jocul meritam să câștigăm.

Am avut un meci similar acum o lună, exact asta am vorbit, dar din păcate la greșeli individuale n-am cum să reacționez! Toți suntem vinovați, în frunte cu mine, dar ceea ce vreau să remarc este că am greșit de două ori individual!

În fiecare zi lucrăm să devenim mai buni. O echipă serioasă nu permite să piardă puncte așa. Noi azi am jucat bine. (n.r. – despre un ultimatum) Acum sunt influențat de emoții, o să analizăm, o să vedem. Nu sunt OK acum”, a declarat Ivaylo Petev, după Universitatea Craiova – U Cluj 2-2.

Echipele de la Universitatea Craiova – U Cluj

UNIVERSITATEA CRAIOVA: Lazar – Vlădoiu, Zajkov, Maldonado, Bancu – Mateiu, Al. Crețu- M. Căpățînă – Houri, Baiaram- Markovic

REZERVE: L. Popescu, Soiri, R. Silva, Badelj, Kozulj, Mekvabishvili, Cîmpanu, Koljic, Bana, Ivan, Danciu, Screciu

ANTRENOR: Ivaylo Petev

U CLUJ: Gorcea- Pițian, Masoero, Mitrea, Vătăjelu – Pănoiu, Bic- Roger, Nistor, Chipciu – D. Popa

REZERVE: Iliev, Chirilă, Fossati, Anselmo, Simion, Thalisson, A. Chintes, Doukoure, V. Gheorghe, G. Simion, F. Ilie

ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
3 ani ÎNCHISOARE pentru șoferii ROMÂNI. Nimeni n-are dreptul. Te prinde imediat
3 ani ÎNCHISOARE pentru șoferii ROMÂNI. Nimeni n-are dreptul. Te prinde imediat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×