Antrenorul care-l cunoaște cel mai bine pe David Miculescu știe ce are de făcut Gigi Becali ca să-l transforme într-o investiție de succes pentru FCSB: „Acolo dă cel mai bun randament! Așa a obținut UTA suma aceea de transfer pe el”. EXCLUSIV

  • Publicat:

Laszlo Balint, antrenorul care-l cunoaște cel mai bine pe David Miculescu, știe ce are de făcut Gigi Becali ca să-l transforme într-o investiție de succes la FCSB pe fotbalistul în schimbul căruia achita nu mai puțin de 1,7 milioane de euro în vara lui 2022.

Fostul antrenor al UTA-ei a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre situația tânărului atacant, căruia tocmai Balint îi oferea șansa debutului pe prima scenă a fotbalului românesc în ediția 2020-2021.

Antrenorul care-l cunoaște cel mai bine pe David Miculescu știe ce are de făcut Gigi Becali ca să-l transforme într-o investiție de succes pentru FCSB

Într-un moment în care FCSB a renunțat la Andrea Compagno și a anunțat, prin vocea lui Meme Stoica, faptul că David Miculescu va fi încercat tot mai des pe poziția de „număr 9”, Balint le dă replica roș-albaștrilor și subliniază că, din punctul lui de vedere, tânărul fotbalist dă cel mai bun randament în poziția de extremă dreapta, acolo unde era utilizat și la formația arădeană, acela fiind, de asemenea, și postul unde s-a remarcat și a avut evoluțiile care l-au convins pe Gigi Becali să achite o sumă exorbitantă pentru el!

Cu toate astea, tehnicianul are deplină încredere în calitățile fizice și tehnice ale fostului său elev și e convins că se poate adapta și ca atacant central, doar că va mai avea nevoie de o perioadă semnificativă de pregătire pentru a se acomoda în totalitate cu noile cerințe.

Este greu să emit ipoteze, nu știu exact ce se întâmplă intern acolo la FCSB, dar din punctul meu de vedere David încă are potențial foarte mare să mai crească și mă bucur foarte mult că, în condițiile în care nu a jucat foarte mult în ultima perioadă, a reușit să marcheze, deci raportul minute jucate-reușite este destul de bun.

Rămân la părerea că dă cel mai bun randament pe poziția lui de bază de mijlocaș lateral dreapta cu atribuții ofensive, poziție pe care l-am folosit de foarte multe ori la Arad și a dat satisfacție la nivelul la care a permis UTA-ei să obțină o sumă foarte importantă de transfer pe el. 

(n.r. – atacant central) Este o poziție pe care ar putea să facă față, ținând cont de calitățile pe care le are, dar e clar că e nevoie de antrenament mult, de meciuri pe poziția respectivă.

În acest moment, FCSB este sub presiunea obiectivului, chiar dacă are o distanță considerabilă față de restul urmăritoarelor, cel puțin pe poziția de atacant e nevoie mereu de un jucător care să stăpânească cel mai bine poziția. Însă, David este un jucător care pe baza calităților fizice și de finalizare s-ar plia și pe poziția respectivă”, a declarat Laszlo Balint, pentru ProSport.

  • 800.000 de euro valorează acum David Miculescu, potrivit Transfermarkt

  • 77 de meciuri, 11 goluri și o pasă decisivă sunt cifrele atacantului cu Laszlo Balint antrenor

De ce n-a reușit Miculescu să se adapteze în capitală: „La UTA a avut parte de toate astea, la FCSB e clar că nu!”

După ce a făcut pasul la FCSB în vara lui 2022, au existat așteptări foarte mari pentru David Miculescu la gruparea roș-albastră, pe care n-a reușit, însă, să le îndeplinească nici măcar până în ziua de azi, la mai bine de un an și jumătate de la transfer.

Laszlo Balint a remarcat faptul că jucătorul a părăsit un mediu în care avea sprijinul întregului colectiv și a ajuns la o formație extrem de mediatizată, unde n-a reușit, pentru moment, să facă față presiunii puse de suporteri și de patron.

„Trebuia să se adapteze la un club la care presiunea este mult mai mare decât a resimțit-o el la UTA, unde nu este presiunea de a te lupta pentru trofee.

La UTA, David a avut parte de un mediu în care absolut toată lumea îl sprijinea, începând de la noi, eu și staff-ul tehnic, conducerea, suporterii, presa locală, ceea ce e clar că n-a întâmpinat la FCSB și perioada de adaptare a fost destul de scurtă, toată lumea a așteptat ca el să producă un randament foarte bun cât mai repede posibil.

Eu sunt convins că dacă el o să rămână puternic mental o să facă față la această presiune și am convingerea că o să-și atingă și acel potențial de creștere.

Dacă este să am sfaturi, i le dau în particular, dar eu am încredere că o să rămână la nivelul la care e acum, o echipă precum FCSB are nevoie de jucători care să își pună amprenta pe joc și venind de pe bancă. Nu e o postură care să îi convină lui David Miculescu dar e foarte important că reușește să ajute echipa și așa”, a mai spus Balint, pentru ProSport.

Miculescu a început 2024 în forță, dar Becali tot nu e mulțumit

După un 2023 extrem de slab, David Miculescu a început în forță noul an, reușind să marcheze pentru FCSB în ambele meciuri disputate până acum, cu UTA Arad și Universitatea Craiova, în ciuda faptului că a început ambele jocuri din postura de rezervă.

În ciuda acestui aspect, Gigi Becali tot nu este mulțumit de jucătorul în vârstă de 22 de ani și a anunțat că nu va beneficia de un loc în primul „11” nici la următorul meci, împotriva campioanei Farul Constanța.

Ai văzut, a intrat David Miculescu și a pierdut o minge în tușă. L-a costat aia, că nu mai joacă titular acum. La mine poți să pasezi greșit, dar cum face Olaru, să pasezi repede. Dacă stai și ți-o fură adversarul, atunci eu gata….

La mine trebuie să ai viteză de joc. Dacă joci în viteză îmi ești prieten. Dar dacă vine baba cu colacii… îi și mănâncă. Poți să dai pasă la adversar, dar joacă în viteză. Dacă stai cu mingea la picior, să te întorci, nu merge așa. Cum făcea și Compagno”, a declarat Gigi Becali.

  • 19 meciuri, trei goluri și o pasă decisivă a reușit David Miculescu în acest sezon din Superliga

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×