Verdictul în cazul Steaua, după controlul celor de la Curtea de Conturi! Ce (nu) s-a găsit în acte

Verdictul în cazul Steaua, după controlul celor de la Curtea de Conturi! Ce (nu) s-a găsit în acte
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe data de 6 octombrie, Curtea de Conturi a efectuat un control la Clubul Sportiv al Armatei Steaua.

După mai bine de două luni, surse din cadrul echipei MApN au anunțat care este verdictul final în urma verificărilor.

Verdictul în cazul Steaua, după controlul celor de la Curtea de Conturi! Ce (nu) s-a găsit în acte

În luna octombrie, Curtea de Conturi efectua un control la clubul Steaua pentru a vedea unde a fost investit mai exact bugetul echipei MApN din ultimii ani. Deși verificările au avut loc în 2023, nici până acum nu a fost redactat vreun raport care să arate ce concluzii s-au tras în urma controlului.

Recent, o sursă din cadrul CSA a dezvăluit că reprezentanții instituției n-ar fi găsit nereguli grave la clubul din Ghencea.

„E făcut actul preliminar și nu sunt nici un fel de problem”, au transmis surse din cadrul clubului Steaua pentru iAMsport.

Gigi Becali, convins că CSA Steaua nu va mai exista: „Va fi desființată!”

În urmă cu ceva timp, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, spunea că CSA Steaua mai mult ca sigur se va desființa.

„Ce treabă am eu cu CSA-ul? CSA-ul va fi desființat! Nu mai au motiv ca să dea salarii, să facă alte contracte cu jucătorii. Ei nu se pot asocia cu nimeni pentru că sunt proprietate publică. Ei nu pot face parteneriat public-privat, pentru că sunt o societate publică.

Ca atare, ei pot doar să o ia de la zero, ce a făcut Babiuc și miniștrii de atunci. Să o ia, să o predea, dar nu la un privat. Dacă o dau la un privat, trebuie să ia hotărâre de guvern de vânzare și să se facă licitație, nu așa!

Și atunci ei trebuie să facă o asociație sportivă non-profit cu toate gloriile care zic ei. Aia se numește asociație privată și ca să preia numele, trebuie ca această asociație creată care a preluat totul… Bine, e și o discuție aici: dacă a preluat să vedem de ce preia?! Cum preia? Că nu mai poate să preia gratuit.

Au o chestiune care-i încurcă rău de tot. Au făcut evaluarea la marca Steaua 36 de milioane de euro, 3,6 milioane pe an. Ei numai pot crea asociația aia, pentru că ea să joace cu Steaua trebuie să dea 3,6 milioane pe an la CSA, care e proprietate publică a statului!, spunea Gigi Becali la Fanatik.

Tags:
Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×