A greşit sau nu Radu Drăguşin în minutul 95? Legendarul fotbalist al Stelei e tranşant

A greşit sau nu Radu Drăguşin în minutul 95? Legendarul fotbalist al Stelei e tranşant

Fostul mare fundaș de la Steaua a făcut analiza fazei din meciul Manchester United – Tottenham, 2-2, în care s-a pus problema dacă Radu Drăgușin (21 de ani) a greșit sau nu.

Internaționalul român a fost cumpărat de clubul din Premier League pentru 25 de milioane de euro, sumă care poate ajunge la 30 de milioane de euro în cazul în care se îndeplinesc bonusurile de performanță prevăzute în contract.

Fotbalistul nostru și-a făcut debutul împotriva lui Manchester United și a avut o prestație sigură în cele aproximativ 10 minute petrecute pe teren, însă una dintre fazele în care a fost implicat a creat controverse. „Diavolii roșii” ar fi putut marca în minutul 5 al prelungirilor din cauza unei greșeli de marcaj, iar acum fostul fundaș al Stelei a anunțat dacă aceasta i-a aparținut lui Drăgușin sau celorlalți colegi din compartimentul defensiv.

A greşit sau nu Radu Drăguşin în minutul 95? Adrian Bumbescu, legendarul fotbalist al Stelei, e tranşant

Fostul fundaș central Adrian Bumbescu, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, este de părere că Radu Drăgușin nu a comis nicio eroare, deoarece fotbalistul lui United care a trimis cu capul din fața porții ar fi trebuit marcat de altcineva.

„Da, am văzut meciul, Nu, nu a greșit deloc. A fost depășit de centrare, dar el era în marcaj cu un atacant. Omul lui, Hojlund. Fundașul stânga trebuia să strângă mai mult acolo. Dar a rămas și el cu doi adversari. Drăgușin s-a poziționat bine.

Da, așa este. Tu strângi la adversarul liber, chiar dacă mai ai unul în spatele tău. Cel mai aproape de poartă este primul care îți poate da gol. Radu putea să stea între amândoi adversarii, Hojlund și McTominay, și să dea el cu capul. E o nesincronizare, pentru că e prima dată când joacă împreună cu noii colegi. Însă nu a greșit cu nimic pentru că și-a urmărit omul.

A fost faza rapidă și acolo l-a prins, în acea poziție. De asta a rămas fără om. Nu cred că se mai putea replia mai mult. Deși au jucat cu trei fundași centrali în ultimele minute, au fost surprinși la faza aceea”, a declarat Adrian Bumbescu, potrivit iamsport.ro.

Radu Drăgușin, prieten cu Octavian Popescu 

Octavian Popescu, fotbalistul de la FCSB, spune că are o relație apropiată cu Radu Drăgușin, cu care a discutat după ce acesta s-a transferat la Tottenham.

„Suntem prieteni foarte buni, am jucat când eram mici, am jucat patru ani, la aceeași echipă. Îl felicit, am vorbit cu el aseară, sunt foarte bucuros pentru el și e extraordinar. Prin mesaje am vorbit.

Acest transfer ar trebui să ne motiveze pe cei mai tineri, să vedem că se poate și să muncim din greu. (n.r. – cine poate face pasul afară de la FCSB?) Coman, Darius Olaru, ei sunt cei mai în formă”, a spus Octavian Popescu, pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania