Roger Federer, chemat pe scenă de Andrea Bocelli în mijlocul concertului: „Avem o legendă vie printre noi!” Ce a urmat i-a emoționat pe toți | VIDEO

Alexandru Tăcină
Roger Federer, chemat pe scenă de Andrea Bocelli în mijlocul concertului: „Avem o legendă vie printre noi!" Ce a urmat i-a emoționat pe toți | VIDEO

Un moment impresionant cu Roger Federer a avut loc la concertul pe care Andrea Bocelli, renumitul cântăreț italian, l-a susținut în această săptămână la Zurich (Elveția).

Afat printre spectatori, marele tenismen elvețian Roger Federer s-a emoționat până la lacrimi după ce Andrea Bocelli l-a chemat pe scenă în timpul concertului.

Moment emoționant cu Roger Federer: campionul elvețian, cu ochii în lacrimi la concertul lui Andrea Bocelli

Andrea Bocelli i-a dedicat o arie lui Roger Federer, iar deținătorul a 20 de titluri de Grand Slam a început să plângă pe scenă. Momentul emoționant a fost filmat și a devenit imediat viral.

Printre noi se află o legendă vie: Roger Federer! Pentru mie este o onoare să-i dedic ultima arie, pentru toate emoțiile pe care ni le-a oferit! Îl invit pe scenă alături de mine”, a spus Andrea Bocelli la microfon.

Lacrimile din ochii lui Roger Federer spun totul despre cât de emoționat a fost campionul elvețian de gestul pe care Andrea Bocelli l-a făcut pentru el.

Roger Federer și-a încheiat cariera anul trecut

Roger Federer s-a retras din tenis anul trecut: Dintre toate darurile pe care tenisul mi le-a oferit în ultimii ani, fără îndoială că cel mai important a fost oamenii pe care i-am întâlnit în această călătorie. Sportul mi-a oferit prieteni, rivali și fani în această viață. Astăzi vreau să vă dau o veste. După cum mulți știți, în ultimii trei ani am avut în fața mea multe provocări, din cauza accidentărilor și operațiilor.

Am muncit din greu să revin la cea mai bună formă sportivă, dar știu, de asemenea, și limitele corpului meu, iar acesta este mesajul pe care corpul meu mi l-a dat. Am 41 de ani, am jucat peste 1.500 de meciuri în 24 de ani. Tenisul m-a tratat mai generos decât aș fi putut visa vreodată, iar acum trebuie să recunosc că e timpul să pun capăt carierei mele competiționale.

Săptămâna viitoare, Laver Cup, la Londra, va fi ultimul meu eveniment ATP. Sigur că voi mai juca tenis în viitor, dar nu va mai fi la Grand Slam-uri sau în circuitul ATP. Aceasta este o decizie cu gust amar, pentru că îmi va fi dor de tot ceea ce mi-a oferit circuitul”, a mărturisit Federer.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania