Simona Halep nu se desparte de el! E la mâna sportivei: „My special piece”

Simona Halep nu se desparte de el! E la mâna sportivei: „My special piece”

Simona Halep (32 de ani) se află în Dubai, acolo unde se pregătește intens chiar dacă a fost suspendată patru ani de ITIA, iar sportiva din România și-a etalat cel mai prețios accesoriu pe care îl deține.

Simona Halep nu se departe de el! E la mâna sportivei: „My special piece”

Deși a câștigat pe parcursul carierei peste 40 de milioane de euro și și-ar putea cumpăra oricând tot ceea ce își dorește, Simona Halep este nedezlipită de un accesoriu primit în momentul în care a devenit pentru prima dată numărul 1 mondial în clasamentul WTA.

Aflată la Dubai, acolo unde trage tare pentru a se menține în formă, Simona Halep le-a arătat prietenilor săi virtuali care este cel mai important cadou primit de ea pe parcursul carierei.

Sportiva a publicat două poze cu ceasul său marca Hublot care a fost personalizat special pentru ea în momentul în care a devenit lider mondial în clasamentul WTA.

Compania elvețiană de ceasuri de lux a renunțat la colaborarea cu Simona Halep după ce a fost suspendată de ITIA

Imaginile cu ceasul primit cadou în urmă cu mai mulți ani de către Simona Halep au fost publicate la scurt timp după ce compania elvețiană de ceasuri de lux Hublot a decis ca sportiva în vârstă de 32 de ani să nu mai fie imaginea ei.

Simona Halep avea contract cu compania de ceasuri de lux din Elveția încă din anul 2016, iar după ce a fost suspendată pentru dopaj compania elvețiană a decis să șteargă imaginea româncei din secțiunea „Parteneri”, acolo unde se mai aflau Novak Djokovic (Serbia), Karolina Pliskova (Cehia), Elina Svitolina (Ucraina) și Borna Coric (Croația).

Despărțirea de compania elvețiană de ceasuri de lux reprezintă o mare lovitură pentru Simona Hale, mai ales că sportiva din Constanța avea o pasiune pentru ceasurile de lux. Pe parcursul colaborării cu firma din Elveția, Simo a primit ceasuri în valoare de sute de mii de euro, cel mai scump fiind un „Big Bang One Click Saphire” care costă 80.000 de euro.

Simona Halep a fost prinsă dopată cu Roxadustat la US Open 2022, iar în septembrie 2023, după ce un an a fost suspendată provizoriu, Simo a aflat că mai trebuie să stea 3 ani pe bară.

Nemulțumită de decizia luată de ITIA în cazul său de dopaj, Simona Halep a decis să meargă la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) pentru a-și face dreptate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania