Jude Bellingham a cucerit deja fotbalul european, la doar 20 de ani! Englezul de la Real Madrid este anunțat drept câștigătorul a două premii de prestigiu

Jude Bellingham a cucerit deja fotbalul european, la doar 20 de ani! Englezul de la Real Madrid este anunțat drept câștigătorul a două premii de prestigiu
  • Publicat:

Se poate spune într-o anumită măsură că Jude Bellingham a cucerit deja fotbalul european, la doar 20 de ani, în condițiile în care, după un parcurs excelent la Borussia Dortmund și naționala Angliei, mijlocașul central a luat pur și simplu cu asalt la Liga în acest sezon, după transferul la Real Madrid, perfectat în vară în schimbul sumei de 103 milioane de euro.

Jude Bellingham a cucerit deja fotbalul european, la doar 20 de ani! 

Tânărul fotbalist a marcat pe bandă rulantă până acum în această stagiune, nu doar în campionatul Spaniei, ci și în Liga Campionilor, ajungând deja la 13 goluri în 13 meciuri disputate în cele două competiții. De asemenea, Bellingham a mai reușit să furnizeze și 3 pase decisive pentru coechipierii săi.

Fără îndoială că performanțele individuale ale tânărului jucător englez de până acum în acest sezon sunt cel puțin impresionante, în contextul în care nu este vorba despre un atacant central sau de o „extremă”, ci de un mijlocaș ofensiv, care la Borussia Dortmund evolua chiar mai retras, undeva în fața apărării, în poziție de „număr 8”.

Cel mai recent, Jude Bellingham a pus în scenă un adevărat spectacol la chiar primul său „El Clasico” din carieră. El a marcat ambele goluri ale Realului în meciul din deplasare cu FC Barcelona, al doilea venind chiar în prelungiri, iar „galacticii” antrenați de Carlo Ancelotti au reușit să învingă cu scorul de 2-1 după ce au fost conduși la pauză.

Englezul de la Real Madrid este anunțat drept câștigătorul a două premii de prestigiu

Așadar, în acest context, foarte mulți pasionați de fotbal din întreaga lume sunt în prezent convinși că în scurt timp Bellingham va deveni cel mai bun fotbalist de pe planetă, dacă va menține acest ritm fantastic.

Până atunci, mijlocașul englez este pe cale să câștige două dintre cele mai prestigioase premii dedicate fotbaliștilor U21. Potrivit Marca, urmează ca fotbalistul de la Real Madrid să primească atât trofeul „Golden Boy”, în ancheta jurnaliștilor italieni de la „TuttoSport”, pe data de 4 decembrie, cât și trofeul „Kopa” în cea a francezilor de la „France Football”.

Al doilea premiu va fi decernat în cadrul galei „Balonului de Aur”, care va avea loc la Paris luni, 30 octombrie. În ultimii ani, acest premiu a fost câștigat de nume importante din prezent în fotbalul mondial, precum Mbappe, De Ligt, Pedri și Gavi.

Printre finaliștii pentru trofeul „Kopa” din acest an se mai numără alți patru fotbaliști din La Liga, Alejandro Balde și Lamine Yamal de la Barcelona, Arda Guler, coechipierul lui Bellingham de la Real Madrid, și Arnau Martinez, fundaș lateral la Girona.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×