George Pușcaș îi face mari pe toți portarii, chiar și pe cei care joacă atacanți de regulă! Olivier Giroud a fost ales goalkeeperul etapei în Serie A!

George Pușcaș îi face mari pe toți portarii, chiar și pe cei care joacă atacanți de regulă! Olivier Giroud a fost ales goalkeeperul etapei în Serie A!
George Pușcaș îi face mari pe toți portarii, chiar și pe cei care joacă atacanți de regulă! Olivier Giroud a fost ales goalkeeperul etapei în Serie A!

Se poate spune într-o oarecare măsură că George Pușcaș îi face mari pe toți portarii din Serie A în urma evoluțiilor sale modeste din atacul celor de la Genoa.

George Pușcaș îi face mari pe toți portarii, chiar și pe cei care joacă atacanți de regulă! Olivier Giroud a fost ales goalkeeperul etapei în Serie A!

Cel mai recent, internaționalul român în vârstă de 27 de ani, care nu a fost inclus de selecționerul Edi Iordănescu în lotul pentru dubla cu Belarus și Andorra, a ratat o șansă importantă de gol în prelungirile meciului pierdut de echipa sa pe teren propriu în fața celor de la AC Milan, scor 0-1, în etapa cu numărul 8 din acest sezon de Serie A, în condițiile în care în poarta „diavolului milanez” se afla atacantul Olivier Giroud.

Francezul a fost nevoit să intre între buturi după ce conaționalul Mike Maignan a primit cartonașul roșu după un fault dur asupra unui adversar produs în situație iminentă de gol, iar Stefano Pioli epuizase în acel moment toate schimbările pe care le-a avut la dispoziție.

George Pușcaș a fost lansat în profunzime de un coechipier și a ajuns oarecum în situație de 1 la 1 cu Giroud, doar că pasa respectivă s-a dovedit a fi puțin prea lungă, iar portarul de conjunctură de la AC Milan a ieșit prompt și a reușit să respingă din fața atacantului român.

Moment inedit în fotbalul italian, generat de faza în care s-a aflat în prim-plan atacantul român

În mod evident, în urma acestui moment, Olivier Giroud a devenit erou pe rețelele de socializare, nu doar în rândul fanilor lui Milan, iar acum a primit o răsplată la care nu se aștepta nimeni din partea oficialilor Serie A.

Aceștia l-au inclus pe francez în echipa ideală a etapei cu numărul 8, dar nu pe poziția sa obișnuită de atacant, ci pe cea de portar, chiar dacă a evoluat pe acest post doar pentru câteva minute în deplasarea de la Genova.

Așadar, se poate spune că și George Pușcaș a avut o anumită contribuție la această reușită total inedită a lui Olivier Giroud, fapt care însă, din păcate pentru român, nu reprezintă deloc o notă favorabilă pentru el, mai ales în contextul în care în ultimele luni el a fost destul de intens criticat, atât de fanii naționalei României, cât și de cei ai fotbalului italian în general, iar în special de cei ai „grifonului genovez”. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]