Pintilii și Croitoru, Alex Chipciu de ce poate? Fostul internațional este elev la cursurile pentru calificarea de antrenor, deși este încă fotbalist în activitate! | EXCLUSIV

Pintilii și Croitoru, Alex Chipciu de ce poate? Fostul internațional este elev la cursurile pentru calificarea de antrenor, deși este încă fotbalist în activitate! | EXCLUSIV
  • Publicat:

Alex Chipciu este unul dintre elevii model de la cursurile pentru calificarea de antrenor, iar ProSport a aflat că fotbalistul Universității Cluj nu lipsește de la nicio oră.

Alex Chipciu face cursurile Școlii de Antrenori, deși e încă fotbalist în activitate

Problemele întâmpinate în acest an cu Mihai Pintilii, Marius Croitoru, Ilie Poenaru se pare că au dus la trezirea la realitate pentru cei care doresc să se facă antrenori. Iar foarte mulți nu mai sunt dispuși să sară acum peste etapele de la Școala de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal.

Unii chiar doresc să câștige timp și au început deja cursurile de calificare încă din perioada activității de fotbalist. ProSport a aflat că unul dintre elevii model de la cursurile de antrenori este chiar fotbalistul Universității Cluj, Alex Chipciu, 34 de ani.

Bravo lui Alex Chipciu! El a început cursurile pentru calificarea de antrenor încă de când este fotbalist. Nu pierde timpul, iar el chiar dorește să câștige timp, deoarece o să îi fie mai ușor să treacă apoi la următoarele etape. Iar Chipciu știe foarte bine regulamentul. Dacă lipsește la peste 25 la sută din cursurile la care participă acum, atunci este exclus. Și uitați că el nu lipsește deloc. Își face timp și vine la cursuri, deși este fotbalist activ.

Așa puteau să procedeze Pintilii cu Croitoru, iar acum poate că nu mai existau acele discuții cu ei la început de an. Când a plecat în Antalya cu FCSB-ul, la începutul acestui an, Pintilii nu avea la mână nici măcar hârtia care să îi dovedească că a făcut cursurile pentru calificarea de antrenor. Abia acum le urmează, iar acum vine constant la cursuri. Până și Croitoru s-a trezit la realitate și și-a dat seama că acel carnet luat de prin Moldova nu e recunoscut la noi. Așa că, Marius Croitoru s-a înscris la cursuri și o să vină la școală încă de la primele ore ale dimineții. Asta este viața, iar o dată și o dată acești oameni trebuie să înțeleagă că a venit vremea să intre în legalitate”, ne-a spus o sursă din cadrul FRF.

Marius Croitoru a fost iertat!

Surse FRF ne-au dezvăluit că, deși s-au strâns destule probe împotriva lui Marius Croitoru, fiind foarte ușor de dovedit de către cei de la Școala de Antrenori că el era antrenorul de facto la FC Botoșani la începutul campionatului, ci nu Ciobanu, se pare că a fost iertat, iar membrii Comisiei de Discipllină nu i-au mai luat la judecat dosarul făcut împotriva acestuia.

Rămas între timp fără loc de muncă, dar și înscris acum la cursurile FRF, împotriva lui Marius Croitoru nu s-a mai demarat niciun procedeu de judecată.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se verifică banii românilor. Ordinul care se va aplica în toată România
Se verifică banii românilor. Ordinul care se va aplica în toată România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×