Sabrina Voinea, momente emoționante la vârsta de 5 ani atunci când mama pleca fără ea la antrenamente! „Plângeam, iar ea nu mă lua la sală”. Care era motivul | VIDEO EXCLUSIV DRUMUL SPRE PARIS

  • Publicat:

Sportiva Sabrina Voinea şi antrenoarea Camelia Voinea, mama gimnastei de 16 ani, au fost invitații emisiunii „Drumul spre Paris”, emisiune moderată de jurnalistul Daniel Nazare.

Sabrina Voinea, momente emoționante la vârsta de 5 ani atunci când mama pleca fără ea la antrenamente! „Plângeam, iar ea nu mă lua la sală”. Care era motivul 

Sabrina Voinea a vorbit despre începuturile sale în acest sport, dezvăluind că mama n-a fost de acord ca ea să se axeze pe gimnastică.

„Mama voia să mă lase acasă, eu voiam la sala de gimnastică să mă aliniez cu fetele… Și plângeam, iar mama nu mă lua. În cele din urmă am ajuns. Am început cam de la 5 ani și jumătate”, ni s-a confesat Sabrina Voinea.

„N-am vrut să o iau pentru că era mică, este un sport dificil. În plus s-ar fi interpretat că o avantajez. Că sunt mama ei. Ea și-a croit ulterior un drum și acum trebuie să demonstreze. M-a încurcat că eram mama Sabrinei.

Până s-o cunoască lumea pe plan internațional, am simțit că eu sunt cea care am împins-o în față. Și-a făcut un nume și trebuie să demonstreze valoarea pe care o are și să ia medalie la Paris”, a completat-o mama.

Mondialele de gimnastică artistică, un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice, vor avea loc între 30 septembrie și 8 octombrie la Antwerp în Belgia.

26 iulie 2024 e startul Olimpiadei, iar cu un an mai devreme am început să difuzăm interviuri cu sportivii, antrenorii și oficialii tuturor disciplinelor sportive prezente anul viitor în Franța.

Dana Cerveanu / Autor
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×