Mircea Rednic, optimist după ce aflat adversarii celor de la UTA Arad din Cupa României Betano. Ce obiectiv competițional a impus echipei

Călin MNERIE
Mircea Rednic, optimist după ce aflat adversarii celor de la UTA Arad din Cupa României Betano. Ce obiectiv competițional a impus echipei

Din postura de semifinalistă a ediției precedente a Cupei României, UTA Arad ar trebui să-și propună pasul în față, iar acesta ar însemna meciul cu trofeul pe masă, de pe 15 mai.
Până una alta, arădenii și-au aflat grupa în care vor juca, una din care face parte și campioana României, Farul, dar pe care nu o vor întâlni în meci direct.

Dar nici cu CS Tunari, cea mai slab cotată formație din Grupa D, „roș-albii” nu vor da piept, dar în schimb le va lua pe rând pe: Gloria Buzău (în deplasare, pe 27 septembrie), Universitatea Craiova (1 noiembrie) și FC Voluntari (6 decembrie).

Mircea Rednic: „Sunt foarte încrezător că ne vom califica”. Vrea să ajungă cu UTA Arad cel puțin în semifinale

Problema arădenilor rămâne aceea a stadionului pe care își vor juca partidele cu U. Craiova și FC Voluntari, atâta timp cât pe arena „Francisc Neuman” se va schimba gazonul în această toamnă. Până una alta, Mircea Rednic e destul de optimist după tragerea de azi.

„O grupă cu de toate, echilibrată. Cupa este obiectivul nostru, e clar că trebuie să ne calificăm. Trebuie să atingem măcar semifinala, ca anul trecut, dar sper sa ajungem în finală și să o câștigăm. Sunt foarte încrezător că ne vom califica, jocul echipei este în creștere, avem șansa noastră”, a fost reacția antrenorului „Bătrânei Doamne”, care se simte mult mai bine după operația la inimă suferită în urmă cu o săptămână.

Programul complet al Grupei D din Cupa României Betano

Etapa 1: CS Tunari – Universitatea Craiova, FC Voluntari – Farul Constanța, Gloria Buzău – UTA Arad

Etapa 2: UTA Arad – Universitatea Craiova, Gloria Buzău – Farul Constanța, CS Tunari – FC Voluntari

Etapa 3: Universitatea Craiova – Farul Constanța, UTA Arad – FC Voluntari, CS Tunari – Gloria Buzău

Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, în semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cancerul a învins o legendă. Kevin Keegan a murit la 75 de ani
Mediafax
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Cancan.ro
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Râzi cu lacrimi
Câți copaci există pe Pământ?
Descopera.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile
Promotor.ro